Familia Bisericii
Pr. Constantin Sturzu
La data la care aceste rânduri vor vedea lumina tiparului, probabil că se va fi conturat deja, în procesul de revizuire a Constituţiei, o anume perspectivă asupra statutului familiei în România. Dar, chiar şi dacă vom avea bucuria de a sesiza o întărire a acestei instituţii vitale pentru orice naţiune, eventual prin definirea ei ca întemeindu-se pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pericolul nu va fi pe deplin înlăturat.
Faptul că există deja 14 ţări în care este posibilă o „căsătorie“ între persoane de acelaşi sex, cele mai multe dintre ele chiar din Uniunea Europeană, şi că există presiuni continue pe această temă în ţara noastră ne îndreptăţeşte să ne aşteptăm la o campanie şi mai intensă în această direcţie. Fără îndoială, vom găsi în agenda publică, vreme îndelungată, subiectul „minorităţilor sexuale“, respectiv al dreptului homosexualilor de a încheia, legalmente vorbind, nu doar „parteneriate civile“ (într-o primă etapă), ci chiar „căsătorii“.
Atitudinea fermă a Bisericii pe această temă a fost un semn de speranţă tonic pentru aceste vremuri de relativism moral.
Abia acum poate că încep să înţeleagă (mai ales) factorii de decizie din această ţară că, pentru Biserică, familia nu este un subiect oarecare, ci este însuşi fundamentul pe care se clădeşte viaţa noastră în Dumnezeu.
Omul a fost creat ca o familie formată din bărbat (Adam) şi femeie (Eva), iar relaţia Domnului cu Biserica Sa este una a cărei (cea mai adecvată) analogie o reprezintă Taina Nunţii.
Comuniunea care se creează între credincioşii din Biserică este una de tip familial. Imediat după Cincizecime, cele „ca la trei mii de suflete“ botezate au adoptat un mod nou de viaţă, nemaicunoscut de istorie, căci „toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte. Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare“ (FA 2, 44-45). Aşadar, trăiau ca o familie lărgită cu mult faţă de numărul obişnuit de membri pe care-i cuprindea casa cuiva.
Ulterior, pe parcursul istoriei, comunităţile de creştini nu au mai fost organizate în astfel de obşti, ci în familii separate, însă ei se simţeau, în continuare, parte a „Bisericii din casa lor“ (cf. Rom. 16, 5 şi I Cor. 16, 19). Este ceea ce îl determină pe Sfântul Ioan Gură de Aur să numească familia ca fiind nimic altceva decât „Biserica de acasă“ („Ecclesia domestica“).
Nici atunci când creştinii au început să aleagă vieţuirea în comunităţi monastice caracterul de familie nu s-a pierdut; dimpotrivă, a căpătat sensuri profund duhovniceşti. Într-un cuvânt ţinut în 2011, an dedicat familiei creştine (fiind Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii), PF Părinte Patriarh Daniel sublinia faptul că „termenii de bază din Biserică precum: părinte spiritual, mamă sau maică spirituală, frate şi soră spirituală, fiu şi fiică spirituală sunt preluaţi din vocabularul prin care desemnăm membrii familiei conjugale.
Prin urmare, fără taina familiei nu poate fi înţeleasă nici taina Bisericii ca familie duhovnicească a iubirii frăţeşti în Hristos, Fiul Tatălui ceresc, în Care primim înfierea prin lucrarea Sfântului Duh din Sfânta Taină a Botezului“.
Iată de ce familia este esenţială pentru viaţa oricărui creştin. A renunţa la a lupta pentru o recunoaştere legală a familiei aşa cum a rânduit-o Dumnezeu pentru om este similar cu a renunţa la unul dintre adevărurile de credinţă.
În cadrul aceluiaşi cuvânt amintit în paragraful anterior, PF Părinte Patriarh Daniel constata, pe bună dreptate: „În ciuda multor păcate şi primejdii abătute asupra neamului omenesc, totuşi familia a fost instituţia cea mai stabilă în istorie“.
Astăzi ne aflăm însă în faţa unei ofensive ce vizează taman destabilizarea acestei instituţii, dorindu-se prin asta a înfige o săgeată otrăvită şi în inima Bisericii, şi în cea a neamului românesc.
Ce nu iau în calcul aceşti arcaşi din văzduhuri întunecate este că, pentru orice creştin, ispita şi prigoana nu sunt decât minunate prilejuri de a se încununa muceniceşte.
Iar cei căsătoriţi au datoria acum de a-şi aduce aminte că li s-a cântat, la slujba cununiei, troparul: „Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat…“
Pr. Constantin Sturzu: Cravata va fi obligatorie prin lege. Apoi se va preface-n ştreang
Comentarea e interzisă