Pr. Constantin Sturzu

Pr. Constantin Sturzu

La data la care aceste rânduri vor vedea lumina tiparului, pro­ba­bil că se va fi conturat deja, în procesul de revizuire a Con­sti­­tuţiei, o anume perspectivă asupra statutului familiei în Ro­mâ­nia. Dar, chiar şi dacă vom avea bucuria de a sesiza o întărire a acestei instituţii vitale pentru orice naţiune, eventual prin definirea ei ca în­te­me­indu-se pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe­ricolul nu va fi pe deplin înlăturat.

Faptul că există deja 14 ţări în care este posibilă o „căsătorie“ între persoane de acelaşi sex, ce­le mai multe dintre ele chiar din Uniunea Europeană, şi că există pre­siuni continue pe această temă în ţara noastră ne îndreptăţeşte să ne aş­tep­tăm la o campanie şi mai intensă în această direcţie. Fă­ră în­do­ia­lă, vom găsi în agenda publică, vreme îndelungată, subiectul „mino­ri­tăţilor sexuale“, respectiv al dreptului homosexualilor de a încheia, le­galmente vorbind, nu doar „parteneriate civile“ (într-o pri­mă etapă), ci chiar „căsătorii“.

Atitudinea fermă a Bisericii pe această temă a fost un semn de spe­ranţă tonic pentru aceste vremuri de relativism moral.
Abia acum poate că încep să înţeleagă (mai ales) factorii de decizie din a­ceas­tă ţară că, pentru Biserică, familia nu este un subiect oare­ca­­re, ci este însuşi fundamentul pe care se clădeşte viaţa noastră în Dum­nezeu.

Omul a fost creat ca o familie formată din bărbat (Adam) şi fe­meie (Eva), iar relaţia Domnului cu Biserica Sa este una a cărei (cea mai adecvată) analogie o reprezintă Taina Nunţii.

Co­mu­ni­unea care se creează între credincioşii din Biserică este una de tip fa­m­i­li­al. Imediat după Cincizecime, cele „ca la trei mii de suflete“ bo­te­zate au adoptat un mod nou de viaţă, nemaicunoscut de istorie, căci „toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte. Şi îşi vin­deau bu­nu­rile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea ne­voie fiecare“ (FA 2, 44-45). Aşadar, trăiau ca o familie lărgită cu mult faţă de nu­mă­rul obişnuit de membri pe care-i cuprindea casa cui­va.

Ulterior, pe parcursul istoriei, comunităţile de creştini nu au mai fost organizate în astfel de obşti, ci în familii separate, în­să ei se simţeau, în continuare, parte a „Bisericii din casa lor“ (cf. Rom. 16, 5 şi I Cor. 16, 19). Este ceea ce îl determină pe Sfântul Ioan Gură de Aur să numească familia ca fiind nimic altceva decât „Biserica de a­casă“ („Ecclesia domestica“).

Nici atunci când creştinii au început să aleagă vieţuirea în comunităţi monastice caracterul de familie nu s-a pierdut; dimpotrivă, a căpătat sensuri profund duhovniceşti. În­tr-un cuvânt ţinut în 2011, an dedicat familiei creştine (fiind Anul oma­gial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii), PF Părinte Pa­tri­arh Daniel sublinia faptul că „termenii de bază din Biserică precum: pă­rinte spiritual, mamă sau maică spirituală, frate şi soră spiritu­a­lă, fiu şi fiică spirituală sunt preluaţi din vocabularul prin care de­sem­­năm membrii familiei conjugale.

Prin urmare, fără taina familiei nu poate fi înţeleasă nici taina Bisericii ca familie duhovnicească a iubirii frăţeşti în Hristos, Fiul Tatălui ceresc, în Care primim în­fie­rea prin lucrarea Sfântului Duh din Sfânta Taină a Botezului“.

Iată de ce familia este esenţială pentru viaţa oricărui creştin. A re­­nunţa la a lupta pentru o recunoaştere legală a familiei aşa cum a rânduit-o Dumnezeu pentru om este similar cu a renunţa la u­nul dintre a­devărurile de credinţă.

În cadrul aceluiaşi cuvânt a­min­­tit în pa­ra­gra­ful anterior, PF Părinte Patriarh Daniel constata, pe bună dreptate: „În ciu­da multor păcate şi primejdii abătute asu­pra neamului omenesc, to­tu­şi familia a fost instituţia cea mai stabilă în istorie“.

As­tăzi ne a­flăm în­să în faţa unei ofensive ce vizează ta­man destabili­zarea acestei in­s­ti­tu­ţii, dorindu-se prin asta a înfige o săgeată otră­vi­tă şi în inima Bi­se­ri­cii, şi în cea a neamului românesc.

Ce nu iau în cal­cul aceşti arcaşi din văz­duhuri întunecate este că, pentru orice creş­tin, ispita şi prigoana nu sunt decât minunate prilejuri de a se î­n­cu­nuna muceniceşte.

Iar cei că­să­toriţi au datoria acum de a-şi aduce aminte că li s-a cântat, la sluj­ba cu­nuniei, troparul: „Sfinţilor mu­ce­nici care bi­ne v-aţi ne­vo­it şi v-aţi încununat…“

Pr. Constantin Sturzu: Cravata va fi obligatorie prin lege. Apoi se va preface-n ştreang

Ziarul Lumina