Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român

Publicat 19:41 | 12 iun. 2013 // Mapamond, România, Spiritualitate // 1.019 vizualizări
basilica.ro

basilica.ro

În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (13 iunie 2013) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.

La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Slujbe de pomenire vor fi oficiate după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

Reamintim că prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească.
Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos – Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)

“Cuvânt la Înălţarea Domnului” de Sfântul Ioan Gură de Aur

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!