Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Nicolae Timofti şi Mihai Bălan despre “graniţa de stat” a Tiraspolului

Publicat 23:46 | 17 iun. 2013 // Accente Info, Politică, Radar, Republica Moldova // 817 vizualizări
obzormd.com

obzormd.com

“Legea privind frontiera regiunii transnistrene n-am să o recunosc niciodată”, a declarat Nicolae Timofti, în timp ce Mihai Bălan a spus că “ultimele evenimente din Transnistria reprezintă o ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova”.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi Mihai Bălan, directorul SIS, au comentat luni, 17 iunie, pentru presă adoptarea la Tiraspol a legii despre pretinsa “graniţă de stat a Transnistriei”.
Ultimele evoluţii din regiunea separatistă transnistreană au fost discutate şi la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, prezidată luni de Nicolae Timofti, fiind audiat şi un raport prezentat de vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov.

Președintele Nicolae Timofti a apreciat că respectivul act al Tiraspolului ar urmări împiedicarea apropierii Republicii Moldova de UE.
„Cineva doreşte destabilizarea situaţiei în Republica Moldova. (…) Atunci când Republica Moldova ajunge în etapa de a-şi rezolva propriile probleme, cum ar fi aderarea la UE, apar situaţii provocatoare. (…) Eu chem să fim calmi, să ajutăm Republica Moldova să devină o ţară prosperă”, a mai spus Nicolae Timofti.

Este o ameninţare la securitatea statului. Desigur că mă îngrijorează. Noi dispunem de pârghiile necesare pentru a informa conducerea ţării despre aceste acţiuni”, a comentat Mihai Bălan acţiunea Tiraspolului.

Directorul SIS nu crede că există riscul izbucnirii unui nou conflict armat pe Nistru.
Solicitat să dea o notă aprecierii unor comentatori că “ar putea apărea un conflict militar” pe Nistru, Mihai Bălan a spus că “aceasta este o provocare” şi că “asemenea provocări au fost şi anterior”.
“Dar noi trebuie să fim vigilenţi, să păstrăm echilibrul, pentru ca să nu apară disensiuni în societate”, a adăugat directorul SIS.

Precizăm că liderul regiunii transnistrene autoproclamate, Evgheni Șevciuk, a promulgat, la 10 iunie, o așa-numită „lege a graniţei de stat”, în limitele căreia a fost inclus şi oraşul Tighina (Bender), de pe malul drept al Nistrului, şi trei sate aflate sub jurisdicţia Chişinăului, inclusiv Varniţa.

Elldor.Info

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!