28% din notele de la BAC sunt contestate
La centrele de bacalaureat au fost depuse în jur de 30 de mii de contestații, ceea ce constituie cca 28% din numărul total de peste 107 mii de teste individuale, potrivit Ministerului Educaţiei.
Cele mai multe lucrări contestate în sesiunea de bacalaureat 2013 sunt la limba română, matematică şi geografie.
Rezultatele examinării contestaţiilor vor fi anunțate, în centrele de bacalaureat, pe data de 6 iulie.
Comisiile republicane de examinare a contestaţiilor sunt constituite din alți profesori-evaluatori decât cei din Comisia Republicană de Evaluare.
Comisiile republicane de examinare a contestaţiilor revăd, în lucrările primite, doar itemii solicitaţi pentru reevaluare și îi apreciază conform aceloraşi bareme de corectare.
În rezultatul reexaminării lucrării, nota nu este redusă. Totodată, nota dată de Comisia Republicană de Examinare a Contestaţiilor este definitivă, conform precizării ministerului.
Comentarea e interzisă