Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Arme care au făcut istorie

Publicat 17:20 | 06 iul. 2013 // Cultură, Elldorscop // 966 vizualizări

Catapulte, arbalete, berbeci, care de luptă, explozibili

Catapultă

Catapultă

Dan Cârlea

Încă din negura istoriei, oamenii au căutat să-şi construiască arme tot mai puternice, iar această preocupare de a deţine puterea şi controlul asupra altora a dus, după cum ştim, la situaţia de azi a omenirii de a ne putea distruge chiar întreaga planetă.

Inginerii Antichităţii căutau să inventeze dispozitive care să permită dărâmarea zidurilor cetăţilor şi distrugerea flotelor. Iată o serie de arme celebre care au făcut istorie, semănând la vremea lor groaza pe câmpurile de bătălie.

Catapultele

Una dintre armele cele mai cunoscute este catapulta şi a fost inventată de vechii greci. Acest dispozitiv folosea forţa elastică pentru a arunca un proiectil greu pe o mare distanţă. Proiectilele erau în general pietre cu care se spărgeau zidurile cetăţilor asediate, dar şi diverse materiale care ardeau, şi uneori chiar… cadavre.

Când asediul asupra unei cetăţi se prelungea prea mult, se recurgea la aruncarea cadavrelor în putrefacţie peste ziduri, pentru a se îmbolnăvi cei care rezistau cu stoicism atacurilor. Uneori cadavrele erau ale unor oameni morţi de ciumă, aşa că pericolul răspândirii epidemiei era foarte mare.

asediu-cetate

O variantă mai aparte de catapultă, care folosea contragreutăţi în loc de forţa elastică sau puterea oamenilor care trăgeau de frânghii, era trebuchetul şi avea braţul aruncător de greutate foarte lung. Cu acest dispozitiv se puteau arunca greutăţile pe distanţe foarte mari, de sute de metri, soldaţii fiind la adăpost de săgeţile trase de apărătorii cetăţilor asediate.

O catapultă mititică, portabilă, se numea scorpion şi era echivalentul de astăzi al mortierelor. Soldaţii aveau la ei acest scorpion şi trăgeau proiectile în timp ce se opreau din avansare spre liniile inamice sau îşi apărau poziţiile câştigate.

Carele de luptă cu lame laterale

Carele de luptă au fost tancurile vremurilor străvechi. Cu ele se spărgeau rândurile de luptători pedeştri, se crea panică, fiindcă forţa lor era devastatoare. Aceste care erau mici şi uşor de manevrat, dar erau trase de doi sau mai mulţi cai, iar din fiecare butuc al roţii ieşea câte o lamă lungă şi tăioasă. Ne putem imagina groaza pedestraşilor când vedeau venind în goană spre ei, cu praful stârnit în spate, un astfel de car tras de 4-6 cai, ca o ghilotină vie. În urmă rămâneau oameni tăiaţi şi se făcea loc să pătrundă soldaţii armatei adverse.
Arbaleta, lipsită de etică

Din nevoia de a trage săgeţi mai grele la distanţe mai mari, a apărut ideea inventării arbaletei. Aceasta era formată dintr-un mecanism care permitea întinderea unui dispozitiv elastic mai puternic decât un arc simplu, iar săgeţile erau mai scurte, mai grele, dar puteau penetra orice armură. Interesant este că au iscat şi o problemă de etică (în acele vremuri, războiul nu era o chestiune complet lipsită de etică, ci ideea de cavalerism şi teama de Dumnezeu erau mult mai prezente), în sensul că prin apariţia arbaletei un novice, un ţăran oarecare, putea să ucidă cu uşurinţă un cavaler care-şi dedicase viaţa întreagă ideii de luptă cu onoare. Arbaleta a fost anatemizată de către papa Inocenţiu al II-lea, în anul 1139.

Efectele psihologice

Asediatorii unei cetăţi erau primiţi cu ulei fierbinte, care le era turnat prin nişte fante special lăsate în timpul construirii zidurilor. S-a constatat că uleiul era mult mai vătămător decât apa clocotită, rănile făcute erau groaznice, de aceea se preferau metodele de a se dărâma zidul unei fortificaţii, ca să se evite escaladarea zidurilor. Uneori, pentru un efect psihologic important, se mai aruncau şerpi veninoşi în spinările celor care voiau să ocupe cetatea.

Berbecii cu acoperiş

În multe filme istorice se văd nişte berbeci cu care se sparg porţile cetăţilor. Deşi majoritatea celor folosiţi în filme sunt simpli, adică trunchiuri de copac, uneori întăriţi la vârf cu metal şi montaţi pe un sistem de roţi, manevrate de soldaţi prin împingere în porţi, în realitate, berbecii erau protejaţi în partea de sus cu un acoperiş, tocmai pentru a-i feri pe soldaţi de atacul cu ulei încins sau bolovani. Copacul care forma berbecul propriu-zis era legat cu lanţuri sau funii de o structură pe roţi şi era balansat astfel încât să capete puterea necesară spargerii porţii.
Lichidul inflamabil necunoscut al grecilor

Se pare că arma rudimentară numită în zilele noastre „Cocteil Molotov“, adică o sticlă conţinând un lichid inflamabil şi având în loc de dop o cârpă arzând, nu este deloc nouă. Vechii greci foloseau în bătălii o armă inventată, conform unor surse istorice, de un filozof din Atena pe nume Proclus, armă care consta într-un lichid foarte inflamabil, care se punea în vase de lut, cărora li se ataşa un fitil. Aceste vase erau aruncate cu ajutorul catapultelor până în rândurile inamicilor tereştri sau pe punţile corăbiilor, determinând incendii devastatoare.

Lucrul ciudat în această chestiune este că în prezent nu se cunoaşte compoziţia acestui lichid, care se spune că ardea cu mare forţă, chiar şi pe apă, şi nu putea fi stins cu nimic. Flotele inamice erau distruse cu uşurinţă înainte de a ajunge să-şi lase pe mal luptătorii, iar soldaţii tereştri care erau atinşi cu această armă teribilă ardeau până la carbonizare.

Ziarul Lumina

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!