Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Brazilia: Bombă în zona catedralei unde Papa Francisc urmează să oficieze miercuri o liturghie

Publicat 10:54 | 23 iul. 2013 // Mapamond // 747 vizualizări

Papa-Francisc-cardinaliiArmata braziliană a anunţat, luni, dezamorsarea unei bombe artizanale în toaleta din parcarea sanctuarului Sf. Maria din Aparecida (statul Sao Paulo), unde Papa Francisc urmează să oficieze o slujbă religioasă miercuri, 24 iulie, relatează AFP, citată de Agerpres.
Dispozitivul a fost descoperit duminică, în timpul unui exerciţiu de antrenament al forţelor de securitate, înaintea vizitei suveranului pontif.

Un purtător de cuvânt al poliţiei militare a precizat agenţiei de presă menţionate că bomba era „de capacitate mică, aproape nesemnificativă”, fiind descoperită într-una din toaletele situate într-un loc unde nici papa şi nici credincioşii nu ar fi avut acces.

Aproximativ 5.000 de militari şi poliţişti au fost mobilizaţi pentru a asigura securitatea papei şi a credincioşilor care se vor deplasa la sanctuarul naţional Fecioara Maria din Aparecida, cel mai mare sanctuar marian din lume.

Papa Francisc a început, luni, la Rio de Janeiro, prima sa călătorie în străinătate de la preluarea pontificatului său, suveranul pontif urmând să prezideze aici Zilele Mondiale ale Tineretului până duminică, pe continentul „cel mai catolic din lume”, după cum este considerată America Latină.

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!