Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Reţetă pentru nuntă: Cămilă friptă umplută cu miel, pui, peşte, ouă şi orez

Publicat 22:24 | 01 iul. 2013 // Elldorscop, Şi altele... // 1.211 vizualizări

Beduini-camileBeduinii (grup de arabi nomazi) au obiceiul ca la nunţi să servească un fel special de mâncare: o cămilă întreagă friptă umplută cu miel, pui, peşte şi uneori ouă şi orez, scrie Descopera.ro.

Obiceiul beduinilor a fost introdus într-o carte de bucate editată în 1983 şi care cuprindea reţete din bucătăria internaţională.
În carte se explică modul de preparare al felului de mâncare: „Cămila curăţată şi fără piele” se fierbe alături de miel şi pui.
În carte este omis un lucru important: nu se spune ce recipient se foloseşte pentru fierberea unei cămile întregi.

Dovada că acest fel de mâncare este preparat cu adevărat se află în cartea lui Richard Sterling, „The Fearless Diner”. Autorul relatează cum s-a întâlnit cu bucătarul Sven Krause, în Bangkok, Thailanda, care i-a povestit cum i s-a cerut să prepare delicatesa specifică beduinilor.
„Lucram în Arabia Saudită. Era o nuntă a unui şeic sau ceva asemănător şi n-o să-ţi vină să crezi ce mi-a cerut să gătesc”, i-a spus Sven Krause lui Richard Sterling.

Pentru a prepara reţeta, bucătarul a umplut mai multe găini cu carne de peşte, iar apoi cu acele găini a umplut şase oi, pe care în cele din urmă le-a pus în cămilă.
A avut nevoie de 24 de ore pentru a găti aceste fel de mâncare, pe care l-a servit pe un platou de argint.

În 2007, o altă sursă a confirmat existenţa acestui fel de mâncare. Bucătarul francez Christian Falco, din Safi, Maroc, a povestit cum, cu aproximativ 20 de ani în urmă, a fript o cămilă de peste o tonă, timp de 15 ore, la cererea unui rege.
Felul de mâncare preparat de Falco a hrănit 500 de invitaţi, care au fost dispuşi să plătească câte 20 de dolari fiecare pentru a avea ocazia să guste această delicatesă.

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!