Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Schimbarea la Faţă a Domnului: Sfinţii Părinţi despre minunea de pe Tabor

Publicat 00:32 | 06 aug. 2013 // Racursiu, Spiritualitate // 930 vizualizări

Istorie şi eshatologie în evenimentul Schimbării la Faţă
Sfinţii Părinţi despre minunea de pe Tabor

Ziarullumina.ro

Ziarullumina.ro

Marius Nedelcu

La nivelul teologiei răsăritene există o tensiune între istorie şi eshatologie care s-a manifestat şi prin diferitele tradiţii interpretative ale textelor sfinte.

Minunea Schimbării la Faţă a Domnului este considerată din prisma tradiţiei isihaste ca prototipul vederii lui Dumnezeu şi al experienţei luminii dumnezeieşti, iar din perspectiva istorică, ea trimite la venirea întru slavă a Fiului lui Dumnezeu de la sfârşitul veacurilor.
Pentru a ilustra aceste două direcţii am recurs la scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur ca exponent al direcţiei istorico-bisericeşti şi ale Sfântului Grigorie Palama, exponent al isihasmului.

Schimbarea la Faţă a Domnului este consemnată de evangheliştii sinoptici (Matei, Marcu, Luca) şi este plasată de toţi cu ceva vreme înainte de intrarea Domnului în Ierusalim. Martorii minunii au fost Apostolii Petru, Ioan şi Iacov, iar după informaţia Sfântului Luca că ucenicii „erau îngreuiaţi de somn“, se pare că Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc noaptea.

De aceea se poate face o legătură, din pricina momentului la care a avut loc şi a perplexităţii ucenicilor, cu prinderea din Grădina Ghetsimani şi chiar cu Învierea Domnului. Informaţiile evangheliştilor sunt simple.

Toţi consemnează că Hristos S-a schimbat la faţă înaintea ucenicilor: „Şi a fost că pe când se ruga, înfăţişarea feţei Sale a devenit alta şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind. Şi iată, doi bărbaţi vorbeau cu El, aceştia erau Moise şi Ilie“ (Luca 9, 29-30).

Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur minunea de pe muntele Tabor este semnul dovedirii dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos, dar şi a legăturii sale cu legea şi cu proorocii Vechiului Testament, reprezentaţi de Moise şi Ilie.

„Unii oameni ziceau că Hristos este Ilie, alţii că este Ieremia sau altul din proorocii cei vechi, de aceea a trebuit să se arate lângă Hristos cei mai însemnaţi dintre trimişii dumnezeieşti ai Vechiului Testament, spre a arăta ce deosebire mare este între Domnul şi slujitorii Săi, şi pentru ca Petru, cu dreptate, să poată avea laudă de la Domnul când L-a numit Fiu al lui Dumnezeu“, arată Sfântul Ioan.

Apărarea în faţa acuzelor fariseilor

Prezenţa celor doi sfinţi alături de Hristos vine să arate, în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, că Hristos nu putea fi vinovat de acuzele care îi erau aduse de farisei: că nu păzeşte sâmbăta (Ioan 9, 16) şi că este hulitor de Dumnezeu (Ioan 10, 33). „Moise a dat Legea, iar iudeii trebuiau să tacă aici, că Moise n-ar fi trecut cu vederea ca aceasta să fie încălcată şi, desigur, n-ar fi arătat stimă călcătorului Legii şi vrăjmaşului Dătătorului de Lege. De asemenea, ei trebuiau să ştie că Ilie, acest râvnitor pentru cinstea lui Dumnezeu, nu s-ar fi arătat la chemarea lui Hristos dacă Acesta S-ar fi ridicat împotriva lui Dumnezeu şi cu nedreptate S-ar fi numit pe Sine Dumnezeu şi deopotrivă cu Tatăl.“

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că lângă Hristos s-au arătat Moise şi Ilie pentru a arăta că Hristos este stăpânul vieţii şi al morţii, iar norul luminos care îi învăluia pe ucenici şi glasul Tatălui din nor sunt o întărire a dumnezeirii Mântuitorului Hristos, care a fost mărturisită mai înainte de Schimbarea la Faţă de Petru la Cezareea lui Filip (Matei 16, 16).

„Când Domnul îngrozeşte, Se arată în nor întunecat, precum s-a întâmplat în Sinai, aici El însă n-a voit să îngrozească, ci să înveţe, de aceea norul era luminos. Tatăl a strigat: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit».

Ca să nu se poată cineva îndoi despre cine este vorba, Moise şi Ilie s-au făcut nevăzuţi când s-a sfârşit glasul acela.

Dar ce a voit Domnul să zică prin acele cuvinte? Dacă Acesta este Fiul Meu Cel iubit, nu te teme, o, Petre, că tu cunoşti puterea Lui şi eşti convins că El iarăşi va învia! Dacă tu nu ştii aceasta, apoi îmbărbătează-te pentru glasul Tatălui, căci dacă Dumnezeu este puternic, precum şi este cu adevărat, apoi dovedit este că şi Fiul este puternic precum Tatăl.
Dacă El este Fiul Cel iubit, nu te teme, căci nimeni nu părăseşte pe cel iubit. Nu te teme, căci dacă şi tu iubeşti pe Domnul foarte mult, Dumnezeu Tatăl Îl iubeşte şi mai mult.
«Întru Dânsul am binevoit», zice Dumnezeu Tatăl. Nu Îl iubeşte doar pentru că L-a născut, ci şi pentru că El este întru totul deopotrivă cu Tatăl şi de aceeaşi voie“, explică Sfântul Ioan Gură de Aur.

„La sfârşitul veacurilor, El va veni întru deplina strălucire a Tatălui“

Sfântul Ioan Gură de Aur este preocupat în cuvântul său la Schimbarea la Faţă de felul cum a trebuit să înţeleagă apostolii martori semnificaţia acestui eveniment pe care îl pune în legătură cu întreaga istorie a mântuirii din Vechiul Testament, dar şi cea care urmează după momentul de pe Tabor, în special Pătimirile şi Învierea Domnului.

Sfântul Ioan afirmă că vederea slavei lui Dumnezeu o va avea fiecare om la sfârşitul lumii, când Domnul va veni întru slavă să judece viii şi morţii.

„Desigur, fericiţi au fost cei trei Apostoli care au văzut pe Domnul strălucind pe munte. Dar şi noi, numai dacă vom voi, putem să vedem pe Iisus strălucit, nu ca dânşii pe munte, ci încă şi mai strălucit. Atunci, fiind cu ucenicii Săi, S-a arătat numai într-o astfel de strălucire pe cât ei suportau, dar la sfârşitul veacurilor, El va veni întru deplina strălucire a Tatălui şi înconjurat nu numai de Moise şi Ilie, ci şi de nenumărata oştire a îngerilor, a arhanghelilor şi a heruvimilor“, spune părintele Bisericii.

Experienţa luminii taborice în tradiţia isihastă

În viziunea Sfântului Grigorie Palama, Schimbarea la Faţă a Domnului este începutul îndumnezeirii firii umane prin experienţa luminii dumnezeieşti sau a harului sfinţitor şi îndumnezeitor.

„Hristos deschide ochii Apostolilor Săi, iar aceştia, cu privirea transfigurată de puterea Duhului Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Său. Fură deci ei înşişi schimbaţi la faţă şi primiră puterea de a vedea şi cunoaşte schimbarea survenită în natura noastră, datorate unirii sale cu Cuvântul.“

Unirea ipostatică a naturii umane cu firea dumnezeiască în persoana Fiului lui Dumnezeu arată că Trupul lui Hristos este punctul de iradiere al harului şi al luminii dumnezeieşti, fără ca acesta să fie desfiinţat. Pentru Sfântul Grigorie Palama, lumina inteligibilă şi harul lui Dumnezeu pot fi experimentate de cel care se preocupă cu isihie încă pe când se află în trup în această viaţă.

Lumina de pe Tabor reprezintă energiile dumnezeieşti necreate care izvorăsc din Fiinţa inaccesibilă a Sfintei Treimi şi care îndumnezeiesc natura umană.

Sfântul Grigorie Palama arată că experienţa luminii taborice ca trăire eshatologică a sfinţeniei şi iubirii lui Dumnezeu nu se realizează numai la sfârşitul veacurilor, ci se împlineşte în interiorul istoriei ca pregustare a darurilor viitoare.

„Doamne, nu mă lăsa să mă întorc în lume, în viaţa cea plină de suferinţă“

Experienţa personală a luminii dumnezeieşti se poate vedea în mărturiile părinţilor duhovniceşti îmbunătăţiţi, care exprimă lumina dumnezeiască sub forma unei bucurii nepământeşti şi a unei dulceţi care umplu toată fiinţa umană.

Redăm în continuare mărturia monahului Gheron Iosif Isihastul, trăitor în Sfântul Munte Athos, trecut la Domnul în 1959.

„Şi într-o bună zi am avut mai multe trăiri duhovniceşti.
Toată ziua plânsesem cu lacrimi amare, iar spre seară, cam pe la apusul soarelui, mă odihneam şi eram epuizat după vărsarea atâtor lacrimi.
Mă uitam la Biserica Schimbării la Faţă din vârful muntelui şi, sfârşit de oboseală, îl chemam pe Domnul în rugăciune.
Şi deodată, parcă un vânt tare s-a stârnit, bătând în direcţia mea.
Dintr-odată, sufletul mi s-a umplut de o mireasmă de nedescris, iar inima a început să rostească rugăciunea lui Iisus de la sine, ca un ceasornic.
M-am ridicat atunci, plin de har şi de o imensă bucurie, şi am intrat în chilie, iar aplecându-mi bărbia în piept, am început a rosti rugăciunea.
Şi de-abia am spus-o de câteva ori, că am avut o minunată contemplare a lui Dumnezeu.
Deşi eram în chilie cu uşa închisă, parcă mă aflam în cer, într-un loc minunat, într-o deplină pace şi linişte sufletească. Odihnă deplină.
Mă gândeam doar atât: Doamne, nu mă lăsa să mă întorc în lume, în viaţa cea plină de suferinţă, ci lasă-mă să rămân aici.
Apoi după ce m-am odihnit după voia Domnului, mi-am revenit în sine, aflându-mă iar în peşteră.“

Schimbarea la Faţă a Domnului – 6 / 19 august (dezlegare la peşte)

Sursa: Ziarul Lumina

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!