Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Pentagonul a renunţat la un acord secret cu Google

Publicat 00:55 | 14 sept. 2013 // Mapamond // 869 vizualizări

GooglePentagonul a decis să nu reînnoiască un acord secret cu Google care permitea companiei să cumpere de la armată combustibil ieftin pentru avioane, după ce a apărut suspiciunea că şefii Google s-au folosit de înţelegere în scop personal şi nu doar pentru a efectua cercetări pentru NASA, scrie Mediafax, cu referire la cotidianul american “Wall Street Journal”.

Înţelegerea prevedea folosirea discountului doar pentru zboruri aprobate de autorităţi.
Acordul s-a aflat în vigoare începând din 2007 şi până la sfârşitul lunii august 2013, când NASA a ales să nu-l mai prelungească, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului pentru “Wall Street Journal”.

Compania privată H211, care operează avioanele fondatorilor Google şi preşedintelui companiei, Eric Schmidt, a cumpărat 2,3 milioane de galoane (1 galon – 3,79 litri) de combustibil începând cu prima parte a anului 2009, la un preţ mediu de 3,19 dolari pe galon. Preţul mediu plătit de alte companii care deţin aeronave proprii s-a situat în perioada respectivă la 4,35 dolari pe galon.

„Înregistrările de la Administraţia Aeronautică Federală sugerează că cele mai multe zboruri efectuate de flota de avioane a şefilor Google au fost în alte scopuri decât cele convenite cu NASA”, scrie cotidianul american.
Decizia de a nu prelungi privilegiul acordat Google vine după discuţii în acest an între Pentagon şi NASA referitor la posibilitatea ca fondatorii Google, Larry Page şi Sergey Brin, să fi încălcat termenii acordului, folosind combustibilul pentru zboruri neaprobate, arată o scrisoare transmisă de Pentagon senatorului Charles Grassley şi publicată de acesta.

Principalele aeronave ale flotei Google – un Boeing 767, un Boeing 757 şi patru Gulfstream V – au efectuat 710 zboruri de pe aeroportul Moffett începând din 2007. Cele mai frecvente destinaţii au fost Los Angeles şi New York, dar au avut loc şi 20 de zboruri către insula Tortola din Caraibe, 17 către Hawaii, 16 către Nantucket şi 15 către Tahiti.

Până anul trecut, Google a efectuat 155 zboruri pentru NASA, dintre care 144 cu avionul de antrenament Alpha, care are un consum redus faţă de avioanele mari, potrivit agenţiei americane.

Trei dintre aeronavele Google, inclusiv Boeing 767, au zburat în iulie de pe aeroportul Moffett către Croaţia, înainte de nunta cumnatului lui Larry Page. Page a participat la nuntă, organizată într-un oraş de pe coasta Mării Adriatice.

Elldor.Info

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!