Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – 153 de ani de la înfiinţare
Conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi, a sărbătorit, vineri, 153 de ani de la înfiinţare, printr-o ceremonie dedicată Zilelor Universităţii, relatează Agerpres.
Vasile Işan, rectorul universităţii, a deschis evenimentul cu un discurs în care a subliniat importanţa continuităţii academice, subliniind că „multe instituţii îşi celebrează o istorie pe care nu o au”. „Am fi putut veni şi noi cu documente fondatoare din anul 1642, ale Academiei Domneşti de la Iaşi sau, de la 1562, ale Şcolii Latine. Însă acestea au fost instituţii de învăţătură înaltă care nu au durat în timp şi nu au prezentat continuitate”, a afirmat Vasile Işan.
La eveniment a fost prezent şi prorectorul Universităţii din Padova, profesorul Alessandro Martin, care le-a vorbit profesorilor şi studenţilor prezenţi despre importanţa internaţionalizării universităţilor.
Ceremonia s-a încheiat cu un mini-concert susţinut de corurile studenţilor de la facultăţile de teologie ortodoxă, respectiv catolică.
Comentarea e interzisă