Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Cafele pentru Taur, Fecioară şi Capricorn

Publicat 20:04 | 13 nov. 2013 // Şi altele... // 1.007 vizualizări

Cafeaua „Taur”

Ingrediente:
1 ceașcă de espresso proaspăt preparat
30 ml lichior de nuci de cocos
1 lingură mare de frişcă îndulcită şi bătută
migdale rase, cât se ia pe un vârf de cuțit

Mod de preparare:
1. Cafeaua espresso se toarnă într-o ceașcă mai încăpătoare, se adaugă lichiorul de cocos.
2. Deasupra se pune frişca bătută, apoi se presară fulgii de migdale.
Frişca se aşază sub formă de munte (sau de căciulă) pe cafea. Fiecare decide pentru sine dacă amestecă frişca în cafea sau dacă serveşte băutura prin această spumă.

Cafeaua „Fecioară”

Ingrediente:
1 ceaşcă de espresso dublu
1 ardei iute (cel mai mic)
30 ml rom
1 lingură mare de frişcă bătută

Mod de preparare:
1. Se prepară un espresso dublu.
2. Ardeiul iute se pune în cafea pentru 7-8 secunde. Pentru un gust mai iute, poate fi lăsat până la un minut.
3. Se scoate ardeiul din ceaşcă şi se adaugă romul, se amestecă.
4. Deasupra se aşază frişca bătută, iar cafeaua nu se mai amestecă, dar se bea prin acest strat.

Cafeaua „Capricorn”

Ingrediente:
1 linguriţă de seminţe de cardamom
4 ceşti de apă rece
6 linguri mari de cafea măcinată
1/2 ceaşcă de bucăţi mari de ananas proaspăt sau conservat
18 vişine zaharisite

Mod de preparare:
1. Într-un ibric (sau crăticioară) se pun semințele de cardamom şi apa. Se aduce la fierbere şi se lasă pe foc potrivit încă 4-5 minute.
2. Se răcește apa cu cardamom, se acoperă şi se lasă la frigider timp de o oră.
3. Se strecoară apa şi o folosim pentru a prepara cafeaua.
4. Cafeaua fierbinte se toarnă în ceşti, iar marginile acestora sunt decorate cu bucăți de ananas şi vişine. Alte bucăţele de ananas şi vişine le adăugăm direct în cafea.
Pe timp de vară, această cafea poate fi servită din pahare înalte (300 grame), cu un cub de gheaţă.

12 reţete de cafea pentru 12 zodii

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!