Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Paradă militară organizată în Piaţa Roşie la 7 noiembrie

Publicat 21:19 | 07 nov. 2013 // Mapamond // 748 vizualizări

După căderea comunismului, Rusia marchează la 7 noiembrie Ziua gloriei militare, o sărbătoare care o înlocuieşte pe cea dedicată revoluţiei bolşevice, aniversată cu mare fast în perioada comunistă.

AP/ Alexander Zemlianichenko

AP/ Alexander Zemlianichenko

O paradă militară s-a desfăşurat joi dimineaţă, 7 noiembrie, în Piaţa Roşie, inima capitalei Rusiei, dedicată împlinirii a 72 de ani de la defilarea legendară din 1941, chiar în timpul bătăliei de la Moscova.
În acel moment, linia frontului trecea la doar câteva zeci de kilometri de capitala rusă şi, deşi situaţia nu justifica o defilare militară, armata nazistă înaintând în marş forţat, Stalin a dat ordin ca o paradă militară să fie organizată pentru a ridica moralul trupelor sovietice şi de a arăta lumii întregi că Moscova nu se predă în faţa duşmanului.
Parada din Moscova asediată de trupele fasciste a durat doar 15 minute, iar multe unităţi militare au plecat direct pe front din Piaţa Roşie.

Anul acesta, parada militară de 7 noiembrie s-a desfăşurat pentru a 11-a oară în Rusia postsovietică, iar autorităţile au invitat circa 8.000 de persoane pentru a asista la eveniment, între care oficiali ruşi din administraţia prezidenţială, parlament şi Duma Moscovei (legislativul local).

Spre deosebire de parada de la 9 mai (Ziua victoriei împotriva Germaniei naziste), defilarea de 7 noiembrie este mai modestă sub toate aspectele. În total, 50 de tancuri T-34 şi T-38 au trecut prin Piaţa Roşie în urma militarilor şi a cadeţilor de la Academia militară Suvorov, îmbrăcaţi în uniforme de epocă, într-o încercare de a reconstitui tabloul de acum 72 de ani.

Sursa: Agerpres/Itar-Tass/RIA Novosti

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!