Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

O istorie electorală: Spinul împărat peste copaci

Publicat 03:59 | 04 oct. 2014 // Racursiu, Radar, Spiritualitate // 1.900 vizualizări

Spinul împărat peste copaci

SpiniMarius Nedelcu

Omenirea a cunoscut de-a lungul istoriei mai multe sisteme de conducere pe care a încercat să le reformeze şi să le perfecţioneze după propriile dorinţe şi în măsură ce viaţa materială şi spirituală s-a dezvoltat. Astăzi tindem să credem că suntem într-un sistem bun, şi dacă privim la mulţimea reglementărilor care privesc îmbunătăţirea vieţii individuale şi sociale a omului, avem de ce să fim optimişti.

Ne dorim ca munca onestă, respectul persoanei şi vieţii umane, libertăţile cetăţeanului şi drepturile sale mai mult ca niciodată dezvoltate şi proclamate să fie valorile ce ne conduc.

Dar experienţa umanităţii ne arată o altă faţă. Este foarte mare discrepanţa între ceea ce ne dorim şi ceea ce realizăm de fapt.

Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la începutul Primului Război Mondial, conflagraţie în care au murit milioane de oameni. Adevărul este că omul nu se poate conduce pe sine, decât spre dezastru şi suferinţă.

De ce se petrec lucrurile aşa? Răspunsul poate fi înţeles şi dintr-o întâmplare a poporului evreu regăsită în paginile Sfintei Scripturi, pe care o vom povesti şi noi acum.

După ce au ajuns în Ţara Canaanului, evreii nu au avut vremuri foarte bune. Deşi scăpaseră de robia egipteană, în pământul făgăduinţei erau strâmtoraţi foarte tare de multe popoare sălbatice.
La Judecători, cap. 6-9, ni se relatează că din cauza madianiţilor, poporul ales trăia ca oamenii cavernelor, prin peşteri şi crăpături, în lipsuri şi foame, fără mijloace materiale de supravieţuire.

În aceste vremuri groaznice, Dumnezeu l-a chemat pe Ghedeon să ridice fruntea evreilor care priveau în ţărână şi disperare.
Sub conducerea lui Iahve, poporul oropsit a renăscut şi a devenit un organism unitar, solidar şi conştient că trebuie să se supună chemării lui Dumnezeu.

Evreii au devenit „sabia Domnului şi a lui Ghedeon“ îndreptată spre cei care le tăiau dreptul la viaţă.

Cu 300 de oameni, neinstruiţi militar, Ghedeon s-a întors împotriva opresorilor. Dar nu ei, ci Dumnezeu, căci se spune că Iahve a întors săbiile madianiţilor împotriva lor înşişi.

Evreii au dobândit o victorie uriaşă şi au câştigat un spaţiu vital unde să cultive grâne şi să crească vite.

Şi ce au făcut acum evreii?

S-au dus la Ghedeon şi i-au spus: „Domneşte peste noi tu şi fiul tău şi fiul fiului tău, pentru că ne-ai izbăvit din mâna Madianiţilor“.

Dar Ghedeon nu a vrut pentru că nu el i-a salvat, nu el i-a adus din peşteri în câmpie, nu el le-a dat păşuni şi ape pentru vite.
„Nici eu nu voi domni peste voi, nici fiul meu nu va domni peste voi, ci Domnul să domnească peste voi!“

Ghedeon a avut şaptezeci de copii, dar a mai avut şi unul făcut cu concubina sa din Sichem, care se numea Abimelec.
Abimelec a devenit slujitorul zeului Baal. Şi a luat bani de la templul acestui zeu mincinos şi a tocmit cu ei oameni răi şi fără căpătâi care s-au şi dus cu el. A venit la casa tatălui său în Ofra şi a ucis pe fraţii săi, pe cei şaptezeci de fii ai lui Ghedeon, pe o piatră, dintre ei scăpând numai Iotam, fiul cel mai mic, pentru că s-a ascuns de Abimelec.

Iar poporul văzând că cineva doreşte să domnească peste ei, s-a dus şi l-a ales rege pe Abimelec.

Atunci Iotam s-a suit în muntele Garizim şi a zis către popor pilda aceasta:
„S-au dus odată copacii să-şi ungă împărat peste ei. Şi au zis către măslin: Domneşte peste noi! Iar măslinul a zis: Lăsa-voi eu oare grăsimea mea, cu care se cinsteşte Dumnezeu şi oamenii se mândresc şi mă voi duce să umblu prin copaci?
Atunci copacii au zis către smochin: Vino tu şi domneşte peste noi!
Dar şi smochinul a răspuns: Să-mi las eu oare dulceaţa mea şi fructul meu cel bun şi să mă duc să cârmuiesc copacii?
Apoi au zis copacii către viţa-de-vie: Vino tu de domneşte peste noi! Şi viţa-de-vie a zis către ei: Cum să-mi las eu mustul meu care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi să mă duc să cârmuiesc copacii?
În cele din urmă au zis toţi copacii către un spin: Vino tu şi domneşte peste noi!
Iar spinul a zis către copaci: Dacă voi mă puneţi cu adevărat împărat peste voi, atunci veniţi şi vă odihniţi sub umbra mea; iar de nu, atunci va ieşi foc din spini şi va arde cedrii Libanului“.

Din această întâmplare parcă simptomatică pentru noi, cei de astăzi, învăţăm că ocârmuirea lumii şi a oamenilor este atributul prin excelenţă al lui Dumnezeu.

Dacă uităm acest lucru, dacă ne punem nădejdea mai mult în oameni şi adunări de oameni decât în adevăratul Proniator, atunci suntem vrednici de spini.

Sursa: Ziarul Lumina

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!