Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos a Sf. Ioan Gură de Aur

Publicat 14:15 | 27 Mar 2017 // Radar, Spiritualitate // 375 vizualizări

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos
a Celui întru sfinți părintelui nostru Ioan Gură de Aur, pe care o spunea în fiecare zi

Icoană din Serbia, Mănăstirea Zica

Icoană din Serbia, Mănăstirea Zica

Doamne Dumnezeul meu, Cel mare și înfricoşat şi slăvit, Făcător a toată zidirea văzută şi gândită, Cel ce păzeşti aşezamântul Tău şi mila Ta celor care Te iubesc pe Tine şi păzesc poruncile Tale, şi acum şi totdeauna îţi mulţumesc Ţie pentru toate facerile Tale de bine cele făcute mie, cele arătate şi nearătate.

Ca şi până acum Te laud şi Te slăvesc şi Te măresc pentru milele Tale cele bogate şi îndurările Tale pe care în chip minunat le-ai arătat spre mine, sprijinindu-mă încă din pântecele maicii mele și întru toate grijindu-Te de mine şi păzind şi ocârmuind cu cuvioşie cele ale mele, numai din bunătatea şi iubirea ta de oameni. Căci n-ai trecut cu vederea smerenia mea pentru nevrednicia şi împătimirea mea, ci din iubirea Ta de oameni şi milostivirea Ta nu ai încetat a-mi face bine și a mă păzi.

Aşadar, până la bătrâneţe şi căruntețe, Dumnezeul meu, să nu mă părăseşti.

Iisuse, Iisuse, numele cel bun, dulceaţa, dorirea şi nădejdea mea, Cel ce Te-ai făcut om pentru noi şi toate cu înţelepciune le-ai iconomisit şi le-ai tocmit pentru mântuirea noastră, mă mărturisesc Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea, îmi plec genunchii trupului şi ai sufletului, arătându-Ţi Ţie, Dumnezeului meu, toate păcatele mele.

Pleacă-Ţi şi Tu urechea spre rugăciunea mea şi iartă păgânătatea inimii mele. Am păcătuit, am nelegiuit, am greşit, Te-am întărâtat, Te-am amărât pe Tine, bunul meu Stăpân şi hrănitor şi purtător de grijă.

Nu este nici un fel de răutate grăită sau negrăită pe care nu am făcut-o cu lucrul şi cu cuvântul, cu cunoştinţa și cu necunoștinţa, cu amintirile şi cu gândurile, cu covârşire şi peste măsură păcătuind. Şi de multe ori făgăduind a mă pocăi, tot de atâtea ori întru aceleaşi păcate am căzut.

Mai cu lesnire se vor număra picăturile de ploaie decât mulţimea păcatelor mele, pentru că au covârşit capul meu şi ca o sarcină s-au îngreuiat. Căci din tinereţile mele şi până acum poftelor celor necuvioase deschizându-le uşa, porniri neînfrânate şi fără de rânduială am uneltit, întinându-mi haina Sfântului Botez, cea ţesută de sus, biserica trupului meu mânjind-o, ticalosul meu suflet cu patimile necinstirii cu totul spurcându-l şi toată fărădelegea şi nedreptatea lucrând. Pe care, dacă aş vrea cu de-amănuntul să le pomenesc, nu mă va lăsa vremea povestindu-le.

Dar fiindcă toate le ştii Tu – căci nu este zidire nearătată înaintea Ta, toate fiind goale şi descoperite înaintea ochilor Tăi -, de ce s-ar cuveni a spune ştiutorului cele ce nu-Ți sunt necunoscute?

Însă şi inima mi se zdrobeşte, și sufletul, şi cu totul întru adâncul nedumeririi mă afund, aducându-mi aminte că pe când păcătuiam nu am arătat nici cea mai mică faptă de pocăinţă. Şi vremea tăierii este aproape, sorocul morţii este de faţă, dar vremea pocăinţei nicăieri.

Pentru aceasta s-a tulburat sufletul meu şi este plin de durere şi de întristare. Căci nepregătit fiind, când socotesc şi cercetez cele despre mine, nimic din destul spre dare de răspuns nu aflu, nici vreun chip şi mijloc prin care mă voi izbăvi de focul cel veşnic. Dar dacă „dreptul abia se mântuieşte”, eu, păcătosul, unde mă voi arăta? Şi dacă abia după multe scârbe, Împărăţia lui Dumnezeu este moştenită de cei vrednici, iar calea vieţii este strâmtă şi necăjită, atunci eu, întru desfătare şi întru neînfrânare totdeauna petrecând, cum mă voi învrednici de mântuire? Şi dacă „toată dreptatea omului este ca o zdreanţă lepădată”, dar atâta noroi şi nedreptate cum se va socoti? Şi dacă „pentru un cuvânt deşert trebuie să dea cineva seamă”, eu, pentru atâtea păcate, ce răspuns potrivit voi avea?

Vai, suflete, căci iată aşa au sporit faptele noastre! Scurtă este viaţa şi pentru puţină vreme, iute trecând, şi către moarte trimiţând. Dar veşnică este munca păcătoşilor, ca şi împărăţia drepţilor. Şi viaţa nici uneia din ele nu se curmă prin moarte. Deci, ce voi face? Ce voi lucra? În ce beznă mă voi arunca? Înfricoşată este moartea, mai ales cea a păcătoşilor, fiindcă şi rea este. Căci „moartea păcătoşilor cumplită este”, dar „cu mult mai înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu”, dintru care nimeni nu va putea să ne scoată.

Deci, când va veni să Se slăvească întru sfinţii Săi şi să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui, când scaunele se vor pune şi nemitarnicul Judecător înfricoşat va şedea, când râul cel de foc va trece pe dinainte şi strălucirea şi bucuria drepţilor gătite se vor arăta şi toate milioanele îngerilor şi toţi oamenii cei din veac, împreună cu toată zidirea, cea văzută şi cea gândită, cu cutremur vor sta de faţă, ce voi face eu atunci? De ruşine plin fiind, de conştiinţă mustrat, de toată îndrăzneala şi darea de răspuns lipsit, suspin din toate părţile.

Ah, rele! Ce voi plânge mai întâi, ce voi suspina apoi, pentru ce mă voi tângui? Pentru lipsirea de bunătăţi sau pentru chinul durerilor? Pentru nemărginirea muncii sau pentru despărţirea de Dumnezeu?

Plângi, ticăloase suflete, aducându-ţi aminte de cele ce te vor întâmpina după ieşirea din trup, căci vor fi foarte grele şi dureroase.

Şi strigă:
Dumnezeul Puterilor, Dumnezeule cel veşnic, Dumnezeul milei şi al îndurărilor, să nu mă părăseşti! Să nu mă treci cu vederea! Să nu depărtezi de la mine mila Ta! „Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele!”

Că ştiu milostivirea Stăpânului meu, ştiu nepomenirea de rău a Iubitorului de oameni şi că voitor al milei este, „Care nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”. Şi „Care voieşte ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie”, mai ales cei ce se întorc de la păcat. Căci „nu a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă”. Căci „nu au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei ce rău pătimesc”.

Deci, aşa aflându-mă şi aşa socotind, nu mă abat din nădejdea cea bună, nici nu mă deznădăjduiesc de mântuirea mea.

Acum am început a grăi către Domnul meu: „Eu sunt pământ şi cenuşă”, „vierme, şi nu om, ocară a oamenilor și defăimare a norodului”. „Dă-mi mie cuvânt întru deschiderea gurii mele”, Cel ce dai rugăciunea celui ce se roagă, căci de la Tine este „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Tine, Părintele luminilor”, ca să mă rog după cuviinţă şi să cer cele de folos, şi să nu mă întorc smerit şi ruşinat, ci dobândind cele ce am nădăjduit. Şi aşa mă voi duce, bucurându-mă întru deplina adeverire a inimii.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu.
Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt.

Doctorul sufletelor şi al trupurilor, ca şi cum aş sta înaintea înfricoşatului Tău Scaun, ca şi cum m-aş atinge de preacuratele Tale picioare, aşa mă rog şi cer şi mă supun, cu zdrobită şi smerită inimă: Curăţeşte-mă pe mine, păcătosul. Iartă-mi mie, netrebnicul şi smeritul. Caută din sfânt lăcaşul Tău spre ticăloşia mea. Priveşte dintru înălţimile Tale cele sfinte spre rugăciunea smeritului robului Tău și nu trece cu vederea rugăciunea mea.

„Slăbeşte-mă, ca să mă odihnesc mai înainte de a mă duce” acolo de unde nu mă voi mai întoarce.

Ca un om am păcătuit, ca un Dumnezeu iartă-mă. Căci Tu cunoşti, Stăpâne, alunecarea lesnicioasă a firii omeneşti şi cum că „plecat este cugetul omului cu osârdie spre cele rele încă din tinereţe”.

Adu-Ţi aminte că din pământ suntem. Adu-Ţi aminte că Tu singur eşti curat şi fără de prihană şi neîntinat, iar noi toţi întru certări și canonisiri suntem. Adu-Ți aminte de îndurările Tale cele din veac şi de mila Ta şi să nu mă osândeşti cu fărădelegile mele, nici să-mi răsplăteşti după păcatele mele.

Iisus-Hristos-Pastorul-cel-BunŞtiu mulţimea fărădelegilor mele, că mare este şi fără număr. Dar ştiu şi noianul iubirii Tale de oameni, că nemărginit este şi nebiruit. Că Tu eşti Cel ce ridici păcatul lumii. Care te-ai pogorât din cer pe pământ ca să cauţi oaia cea rătăcită şi pierdută, Păstorul cel bun, Cel ce îţi pui sufletul pentru oi şi ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintru care cel dintâi sunt eu.

Miluieşte, Milostive, făptura mâinilor Tale. Să nu te scârbeşti de mine, nevrednicul, ci Îndură-Te spre făptura Ta.

Cel ce pentru mine cruce ai răbdat şi semnele rănilor ai primit şi m-ai vindecat, şterge rănile mele cu leacul milostivirii şi cu buretele iubirii de oameni. Căci toate le poţi şi nimic nu iţi este Ţie cu neputinţă.

Dă umilinţă inimii mele celei nempietrite, uşurează-mi greutatea conştiinţei, primeşte lacrimile mele şi suspinarea ca pe ale desfrânatei şi ca pe ale lui Petru, cel dintâi dintre Apostoli.

Primeşte-mi această mărturisire şi pocăinţă, Cel ce ai primit gândul bun al tâlharului pe cruce. Primeşte rodul buzelor mele ca pe o jertfă vie, bine primită întru miros de bună mireasmă.

Mă rog, îmblânzeşte-Te! Mă ruşinez, înduplecă-Te! A păcătuit şi Mănase împăratul, dar nu s-a pierdut, pentru că s-a căit. A păcătuit şi David mai înainte de acela, dar plângându-şi păcatul s-a miluit.
Multe pilde de acest fel am, care potolesc şi mângâie mâhniciunea mea, care gonesc de la mine deznădâjduirea şi hrănesc nădejdea mântuirii mele.

Mângâie şi Tu inima mea, Părintele îndurărilor şi Dumnezeu a toată mângâierea. Odihneşte-o şi fă-i bine cu izvorul milei Tale şi al bunătăţilor. Multe ai făcut din veac, mari şi minunate, slăvite şi înfricoşate, cărora nu este număr. Iar dacă pe mine, curvarul, mă vei mântui, mai multă şi mai mare minune vei face. Că atât de mare este puterea milostivirii şi a iubirii Tale de oameni, încât şi din noroi mărgăritar face şi din fiu al gheenei fiu al împărăţiei săvârşeşte.

Şi încă voi striga către Domnul meu şi către Dumnezeul meu mă voi ruga: Ocârmuiește rămăşiţa vieţii mele după voia Ta, întăreşte-mă întru frica Ta. Întemeiază-mă întru dragostea Ta şi cu mulţimea bunătăţii Tale sfârşit bun şi vrednic iubirii Tale de oameni dăruieşte-mi. Caută cu milă şi cu iubire de oameni spre oasele mele şi spre încheieturile mele şi spre toată alcătuirea făpturii mele, şi la loc de repaos şi de odihnă călăuzind ticălosul meu suflet, aşază-l. Căci multe lăcaşuri sunt la Tine, fiecăruia după vrednicie împărţindu-i.

Şi încă mă rog şi cer: Dă, Doamne, şi dar de pricepere nevredniciei mele, ca să înţeleg cele bine plăcute Ție și mie de folos. Și nu numai să le înteleg, ci să le şi împlinesc, ca să nu fiu biruit şi să nu fiu împreună cu cei deşerţi, să nu fâptuiesc cele necuvioase.

Prin nemărirea deşartă să mă smeresc împreună cu cei smeriţi, cu cei ce pătimesc împreunâ să pătimesc, celor ce greşesc să le iert. Pentru că ştiu că de nu voi ierta, nu mi se va ierta.

Pentru aceasta mă rog: Iartă toate tuturor celor ce îmi greşesc mie, căci nu ei sunt de vină, ci eu, ticălosul, cel ce nu fac voia Ta şi nu păzesc poruncile Tale.

Celor ce mă iubesc pe mine, răsplăteşte-le cu bogatele Tale daruri. Pe părinţii cei duhovniceşti şi fraţii pe care mi i-ai dat, miluieşte-i Milostive, ca și pe mine, cu judecăţile pe care le ştii, îndurându-Te cu iubire de oameni.

Aceste cuvinte ale rugăciunii mele să mijlocească pentru mine şi cât trăiesc şi după ce voi muri eu.
„Sâ se îndrepteze mărturisirea aceasta şi lacrimile ca o tămâie înaintea Ta”. Aştept în fiecare zi moartea cea de netrecut. Trupul meu cel ticălos îngropării dându-se, se va strica, şi Tu îl vei învia, Dătătorule de viaţă, nepieritor, în vremea Învierii. Iar duhul meu în mâinile Tale îl pun.

Sf. Ioan Gură de Aur

Sf. Ioan Gură de Aur

Odihneşte, Sfinte Stăpâne, întru lumina viilor şi în lăcaşul celor ce se veselesc şi pe părinţii, strămoşii şi pe fraţii mei, robii Tăi binecredincioşi, şi pe cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicului, să mă rog pentru dânşii, şi tuturor celor ce întru bună credinţă s-au săvârşit, iartă-le. Căci, deşi am păcătuit, dar nu ne-am depărtat de la Tine, nici „am întins mâinile noastre către dumnezeu străin”, ci pe Tine Te-am cunoscut şi pe Tine Te-am iubit, şi întru Tine am crezut, şi Ţie ne închinăm, Unuia Dumnezeu în Treime, către Tine ne rugăm, şi întru Tine nădejdile mântuirii le punem.

Miluieşte-ne pe noi după mare mila Ta şi ne mântuieşte întru împărăția Ta cea cerească.

Cu adevărat, Doamne al meu, Doamne, aşa să se facă acestea întru noi, cei ce nădăjduim spre Tine, pentru cea multă şi necovârşită bunătate a Ta şi pentru milostivirea şi iubirea Ta de oameni cea negrăită, pentru rugăciunile preaslăvitei, prealăudatei, preabinecuvântatei şi cu dar dăruitei, preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioarei Maria, ale Puterilor celor cereşti şi înţelegătoare şi ale tuturor sfinţilor care din veac bine Ți-au plăcut Ție.
Amin. Amin. Amin.

(Din „Cele mai frumoase rugăciuni ale Ortodoxiei”, Editura “Anastasia”)

Elldor.Info

Elldor_Info-Avansam

Lasă un comentariu

Trebuie să fii Logat pentru a comenta.

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!