Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Mânia nu trebuie controlată, ea trebuie stinsă

Publicat 23:38 | 16 nov. 2017 // Accente Info, Racursiu, Radar, Spiritualitate // 1.131 vizualizări
pixdaus.com

pixdaus.com

Singura situație în care mânia ar putea fi îndreptățită este atunci când ea apare sub forma unui impuls ce ne stimulează să ne ridicăm în apărarea adevărului, binelui, celor slabi.

De o asemenea părere este, de exemplu, Sfântul Ioan Gură de Aur în scrierile sale, dar sfatul său este destinat mirenilor. Concomitent cu această “indulgență”, Sf. Ioan Gură de Aur atenționează că mânia este „cel mai tiran locuitor al cetății sufletului”.

Asceții tind spre o stare a sufletului în care nu mai există niciun fel de mânie, nici chiar cea care poate fi numită “dreaptă” sau „sfântă”.

Evagrie Ponticul, sfaturile duhovnicești ale căruia au fost îndrăgite și urmate de numeroși călugări, unii dintre ei devenind cunoscuți până în zilele noastre ca Părinți ai Bisericii, scria:
Mânia nu trebuie stârnită nici pentru lucruri drepte, nici pentru cele nedrepte; iar noi nu trebuie să dăm o sabie primejdioasă pe mâna celor iuți la mânie, căci se întâmplă adesea ca oamenii să fie cuprinși de furie din pricina unor lucruri de nimic. (…)
Eu, ca unul care știe că mânia este vrăjmașa rugăciunii curate, îți zic că până ce nu vei ține în frâu mânia, departe vei fi de rugăciunea aceasta.”.

În context, Evagrie Monahul readuce în atenție vorbele lui David: „Lasă mânia, părăsește iuțimea” (psalmul 37, 8), îndemnul din Eclesiastul: „Alungă mânia din inima ta și depărtează suferința din trupul tău” (Ecl. 11, 10).

Prin urmare, mânia (furia) nu trebuie controlată, ea trebuie stinsă, dacă dorim să evităm multe alte suferințe – rănile spirituale pe care ni le provocăm noi înșine prin simțirea greșită sau rănile pe care le putem provoca altor oameni, spirituale și fizice.

În cugetările unor teologi găsim ideea că Dumnezeu l-a înzestrat inițial pe Adam cu un fel de sentiment-scut care să-l apere de minciună – o „mânie împotriva șarpelui”, dar după căderea protopărinților noștri această calitate a degradat și ea, noi moștenind mânia pe care o simțim astăzi, cea îndreptată împotriva altor oameni.

Sfântul Ioan Scărarul scria că primul pas în lupta cu mânia este să înveți să taci atunci când inima ți se tulbură; al doilea pas – să-ți faci gândurile să tacă atunci când sufletul ți se supără; iar al treilea – să rămâi complet calm.

Totodată, Sfântul Ioan Scărarul considera că prima treaptă a mâniei, când omul se mânie repede, dar tot repede îi trece, nu este periculoasă, fiind o mânie firească.

Sf. Ioan Damaschin indică trei feluri ale mâniei: iritarea, resentimentul și ura.

Sf-Ioan-Gura-de-Aur-icoanaÎn privința mâniei, Sf. Ioan Gură de Aur i-a povățuit astfel pe cei care educă copii:
“Mânia nu trebuie nici s-o dezrădăcinăm din sufletul tânărului, dar nici să-l lăsăm s-o folosească tot timpul și peste tot.
Să-i învățăm pe copii încă din pruncie că e bine să rabde o nedreptate când li se face lor, dar să n-o rabde când se face altcuiva.
Să-i învățăm, atunci când văd pe cineva nedreptățit, să alerge cu toată vitejia în ajutor și să-l apere în modul cel mai potrivit.”.

Copilul trebuie antrenat să nu mai simtă mânie, iar confruntările frecvente cu situațiile în care poate deveni mânios sunt spre binele lui, pentru că doar așa poate exersa, considera Sf. Ioan Gură de Aur:
„Și să dea Domnul să fie mulți și în tot locul cei care să le stârnească mânia, ca să poată exersa și să poată învața să îndure patima aceasta mai întâi față de cei din familie.
Să faceți întocmai ca luptătorii care se antrenează înaintea unei lupte în sală cu cei din echipa lor. Dacă îi biruie pe ai lor, cu siguranță îi vor birui și pe adevărații lor adversari.
Copilul trebuie să se antreneze acasă. Tata sau fratele să fie cei care-l „necăjesc” cel mai mult. Ei trebuie să-l urmărească cu atenție, ca să-l ajute să iasă întotdeauna învingător în lupta cu mânia. (…)

Mai există un mod de a se exersa. Când îți vezi copilul furios, amintește-i propriile lui greșeli.
Când îl înfurie vreun sclav, întreabă-l dacă el n-a greșit niciodată și cum i s-ar părea dacă ar fi el în locul sclavului care i-a greșit.
Dacă-l vezi lovindu-l sau ocărându-l pe sclav, pedepsește-l imediat.
Vezi să nu crească nici prea moale, dar nici prea dur, adică să fie bărbat, dar un bărbat îngăduitor cu semenii. (…)

Mânia este folositoare. Singura împrejurare în care nu avem nevoie de ea este aceea în care ne apărăm pe noi înșine.
Apostolul Pavel niciodată nu s-a mâniat când a fost vorba să se apere pe sine, ci numai când a trebuit să apere niște nevinovați.
Moise, la fel, s-a mâniat când l-a văzut pe fratele său lovit de egiptean. Și să ne amintim cu câtă vitejie l-a apărat, el care era cel mai blând dintre oameni. Când a fost atacat el însuși, nu s-a apărat, ci a fugit.
Istoriile acestea să le spui copilului. Sunt simple și sunt tocmai bune pentru a-l învăța să-și apere porțile sufletului. (…)

Concluzia? Să fie lege pentru el: să nu se apere niciodată pe sine când e atacat sau când are de suferit, dar niciodată să nu rămână indiferent când vede pe altul suferind lângă el.

Tatăl, de asemenea, trebuie să-și supravegheze purtarea ca să-l poată învăța prin exemplul său toate aceste lucruri, dacă nu pentru altceva, măcar ca să nu-i strice caracterul dându-i un exemplu rău. Deci, tatăl va trebui să se străduiască să fie mai bun decât este.”.

Sf. Ioan Gură de Aur ne recomanda să nu intrăm în conflict cu un om ieșit din fire, pentru că „nebunia lui de aceasta are nevoie ca să se producă”:
„Cu cât mai greu vă batjocorește, cu atât mai multă blândețe arătați-i. (…)
Când o sălbăticiune se pornește furioasă, fugim cu toții. Să facem tot așa cu acel pe care furia îl frământă.
Și să nu credeți, cumva, că trebuie să ne purtăm așa pentru a-i face cinste; (…) Purtarea noastră e mai degrabă o jignire sau, mai bine zis, nu o jignire, ci un semn de milă și de omenie. (…)
Furia n-are putere prin ea însăși, dacă nu vine cineva s-o hrănească.”.

Trei patimi ale omului de la care pornesc toate relele: lăcomia pântecului, iubirea de arginți şi căutarea laudelor

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!