Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Sf. Ignatie Briancianinov: Suferințele sunt Paharul lui Hristos, semnul aleșilor lui Dumnezeu

Publicat 22:41 | 13 Dec 2017 // Accente Info, Racursiu, Radar, Spiritualitate // 287 vizualizări

Sf-Ignatie-Briancianinov-cartiSuferințele (pătimirile, necazurile) sunt dintru începutul veacului semnul aleșilor lui Dumnezeu și Paharul lui Hristos. Nimic nu i se poate întâmpla omului fără voia sau îngăduința lui Dumnezeu – aceasta ne spune Sfântul Ignatie Briancianinov (1807–1867) în lucrarea ”Experiențe ascetice”.

Potrivit sfântului, creștinul care dorește să-L urmeze pe Mântuitorul Iisus Hristos și să devină fiu al lui Dumnezeu după har, născut din Duh ar trebui mai întâi de toate să învețe a răbda cu sufletul netulburat toate greutățile vieții – suferințele trupești, supărările de la oameni, atacurile duhurilor potrivnice, precum și aprinderea propriilor sale patimi.
De multe ori, patul bolii devine loc al cunoașterii lui Dumnezeu.

Sf. Ignatie Briancianinov îi recomandă creștinului aflat în necaz să-și sporească rugăciunea, pentru a atrage un har mai deosebit, să se lase deplin în Voia lui Dumnezeu, mulțumindu-I, slăvindu-L și zicând precum tâlharul răstignit în dreapta lui Hristos: primesc cele cuvenite după faptele mele.
Și să-și spună precum Iisus: Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?

Sfântul Ignatie Briancianinov scrie (trad. din rusă – Eleonora Lisnic):
Ispitele și necazurile îi sunt îngăduite omului pentru binele său: sufletul instruit de ele devine puternic, onest în fața lui Dumnezeu. Dacă va răbda totul până la capăt, cu speranță în Dumnezeu, este exclus să rămână fără darurile promise de Sfântul Duh și fără eliberarea deplină de patimi. (…)

Îngust și plin de necazuri este drumul către viața veșnică; puțini sunt cei care merg pe el; dar acest drum este moștenirea inevitabilă și inalienabilă a tuturor celor care se salvează. Nu ar trebui să ne abatem de la el! (…)

Oricare ar fi necazurile pe care le avem în timpul vieții, ele nici nu pot fi comparate cu bucuriile ce ne sunt promise în viața veșnică (…).

Cu bărbăție să răbdăm totul de dragul lui Dumnezeu, ca niște ostași viteji care le înfruntă pe toate și nu se tem nici de moarte de dragul Împăratului lor. (…)

De ce nu eram supuși unor asemenea și atâtor amărăciuni pe când slujeam lumii și grijilor lumești? De ce acum, când am început să-I slujim lui Dumnezeu, suntem supuși feluritelor necazuri?

Să știi: pentru Hristos cad pe noi necazurile aidoma săgeților. Le trimite asupra noastră dușmanul nostru, diavolul, pentru a se răzbuna pentru darurile vieții veșnice la care sperăm și pe care ne străduim să le primim și – totodată – încearcă să ne slăbească sufletele prin tristețe, deznădejde, lene și astfel să ne lipsească de fericirea pe care o râvnim.

Hristos, în chip nevăzut, luptă pentru noi. Acest puternic și de nebiruit Apărător al nostru spulberă toate planurile și vicleniile urzite de vrăjmașul nostru.

Însuși El, Însuși El, Dumnezeul și Mântuitorul nostru, a mers în timpul vieții sale pământești pe drumul îngust și plin de necazuri, nu pe un altfel de drum.
El a fost mereu prigonit, a suferit o mulțime de batjocuri, derâderi și amărăciuni, iar în final – moartea dezonorantă pe cruce între doi tâlhari.
Să-L urmăm pe Hristos! Să ne smerim la fel ca El! (…)

Să respingem cârtirea, să respingem jelirea sorții noastre, să respingem îndurerarea inimii și tristețea, din cauza cărora sufletele slabe suferă mai mult decât de la necazurile însele. Să respingem orice gând de răzbunare și răsplătire a răului cu rău. ”A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti” (Rom. 12, 19), a spus Dumnezeu.

Ne-a fost dat îndemnul să-L urmăm pe Hristos, să ne luăm crucea. Aceasta înseamnă: trebuie să fim mereu pregătiți să murim cu bucurie și veselie pentru Hristos. Dacă ne vom structura astfel, vom reuși cu ușurință să suportăm orice necaz, văzut și nevăzut. (…)

Ni se par grele necazurile noastre tocmai din motivul că nu dorim să murim pentru Hristos, nu dorim ca în El unul să ne finalizăm toate dorințele, toate speranțele noastre, toată rațiunea noastră, toată averea noastră, toată existența noastră. ”.

SONY DSCSfântul Ignatie Briancianinov spune că suferințele (pătimirile) sunt Paharul lui Hristos. Iar de acest pahar nimeni nu se poate plânge și nu-l poate refuza, pentru că Cel Care ne-a îndrumat să-l bem l-a băut El Însuși înaintea tuturor.
Să ne amintim de rugaciunea Domnului Iisus Hristos din Grădina Ghetsimani: „Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu.“ (Matei 26, 39).

Sfântul Ignatie Briancianinov:
Paharul lui Hristos, paharul mântuirii îl voi primi!
Este primit paharul atunci când creștinul suportă suferințele pamântești cu înțelepciune smerită preluată din Evanghelie.
Sfântul Petru s-a năpustit cu sabia scoasă din teacă în apărarea Dumnezeului-Om, înconjurat de nelegiuiți, dar blândul Domn Iisus i-a spus: ”Pune sabia în teacă. Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl? (Ioan 18, 11).

Și tu, când ești înconjurat de încercări, spune-ți, pentru mângâierea și întărirea sufletului tău: Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?

Amar este Paharul; numai privindu-l îți dispar toate raționamentele omenești. Înlocuiește raționamentele cu credința și bea cu bărbăție amarul Pahar – ți-l întinde Tatăl Cel bun și înțelept.
Nu fariseii, nu Caiafa, nu Iuda au pregătit acest Pahar, nu Pilat și nu ostașii ți-l întind! Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl? (…)

Tatăl Ceresc este atotputernic, atoatevăzător: El vede necazurile tale; dacă ar considera că trebuie și-ți este de folos să retragă de la tine Paharul, ar face acest lucru neapărat.
Dumnezeu – mărturisește și Scriptura, și istoria Bisericii – de multe ori a îngăduit să se abată necazuri asupra iubiților Săi și de multe ori a risipit necazurile iubiților Săi, după Pronia Sa, neînțeleasă de mintea umană.

Când vei avea în față Paharul, nu te uita la oamenii care ți-l întind; ridică-ți privirea către Cer și spune: Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi l-a dat Tatăl?

Paharul mântuirii îl voi primi. Nu pot respinge acest Pahar – garanția cereștilor și veșnicelor daruri. (…)

Tu primești Paharul, în chip văzut, din mâini omenești. Ce-ți pasă dacă acești oameni procedează drept sau nedrept? Scopul tău este să procedezi drept, conform datoriei celui ce-l urmează pe Hristos: mulțumindu-I lui Dumnezeu, cu credință vie, să iei Paharul și să-l bei cu bărbăție până la fund. (…)

Apoi, vorbindu-le oamenilor, să le spui (dacă nu sunt în stare să înțeleagă și să accepte cuvintele tale, nu arunca perlele prețioase ale smereniei sub picioarele celor ce nu le pot prețui, dar rostește cu gândul și inima): ”Binecuvântate sunteți voi, unelte ale adevărului și milei lui Dumnezeu, binecuvântate de acum și până în veac!”.

Prin aceasta vei împlini învățătura Evangheliei care spune: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă (Matei 5, 44).

Roagă-te lui Dumnezeu ca insultele și întristările pe care aceștia ți le-au adus să fie răsplătite cu bucurii vremelnice și veșnice, pentru ca faptele pe care le-au săvârșit asupra ta să fie considerate fapte bune la judecata lui Hristos.

Chiar dacă inima ta nu ar vrea să procedeze astfel, oblig-o: pentru că doar cei care-și silesc inima spre împlinirea învățăturilor evanghelice pot moșteni Cerul (Matei 11, 12).

Dacă nu dorești să procedezi astfel, înseamnă că nu vrei să-l urmezi pe Domnul Iisus Hristos.
Privește în sufletul tău, cercetează-te cu atenție și ia aminte: nu cumva ai găsit un alt învățător, nu cumva i te-ai supus? Învățătorul urii este diavolul.

Este o fărădelege groaznică să-l nedreptățești și să-l strămtorezi pe aproapele tău; cea mai cumplită fărădelege este omorul. Dar cel care îl urăște pe prigonitorul, clevetitorul, trădătorul, ucigașul său, îi poartă ranchiună sau se răzbună comite un păcat apropiat de păcatul aceluia.
În zadar se crede și li se înfățișează altora ca drept. Cel care-l urăşte pe fratele său ucigaş de oameni este (1 Ioan 3, 15) – a vestit ucenicul cel iubit al lui Hristos.

Credința vie în Hristos ne îndeamnă să primim Paharul lui Hristos, iar Paharul lui Hristos umple inimile celor care s-au împărtășit din el cu speranță în Hristos; nădejdea în Hristos alină și întărește inima.

Ce chin, ce chin de iad este să te plângi și să cârtești împotriva Paharului rânduit de Sus!

Sunt păcătoase în fața Domnului cârtirea, nerăbdarea, slăbiciunea sufletească şi îndeosebi deznădejdea – odrasle pocite ale necredinţei nelegiuite. (…)

Dacă Paharul ți se pare insuportabil, ucigător – acest fapt te demască: numindu-te al lui Hristos, tu nu ești al lui Hristos. (…)

La vreme de încercări nu căuta ajutor omenesc; nu irosi timpul prețios, nu-ți consuma puterile sufletești căutând acest ajutor neputincios. Așteaptă ajutor de la Dumnezeu: la porunca Lui, la timpul cuvenit, vor veni oameni care te vor ajuta. (…)

Către o mare și veșnică suferință duc plăcerile pământești.

De această suferință te ferește și te salvează Paharul lui Hristos, dacă-l bei mulțumindu-I Domnului, aducându-I slavă bunului Dumnezeu Care-i întinde omului în amarul Pahar al necazurilor vremelnice mila Sa veșnică și nemărginită.”

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

Lasă un comentariu

Trebuie să fii Logat pentru a comenta.

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!