Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

China – Țara de sub Cer

Publicat 23:35 | 03 ian. 2018 // Accente Info, Mapamond, Radar // 408 vizualizări
Foto: Rgdn.info

Foto: Rgdn.info

Viorel Patrichi

Ţara de sub Cer este un termen chinezesc, folosit pentru a desemna teritoriul controlat de împăratul Chinei.

Din vremurile lui Dong Zhongshu, împăratul chinez era privit în ideologia confuciană ca reprezentant al cerului pe Pământ.

Potrivit concepției confuciene, toată lumea era sub controlul lui. Principalul sanctuar al capitalei imperiale a fost numit templul Cerului.

Conform acestor concepte, centrul lumii este o instanță, curtea împăratului chinez, care este înconjurat de cercuri concentrice succesive: politicieni, funcționari inferiori, cetățeni obișnuiți și, în cele din urmă, regatele vasale și „barbarii“.

Doctrina politică clasică chineză susținea că împăratul chinez este conducătorul întregii lumi, iar toate regatele străine cunoscute sunt doar vasalii lui.
În filosofia clasică chineză, termenul „Ţara de sub Cer” este folosit ca sinonim pentru civilizație și ordine în înțelegerea chineză a acestora și denotă locul poporului chinez în lume.

Statuia lui Confucius

Statuia lui Confucius

De exemplu, în expresia „totul este în ordine sub cer”, care a apărut mai înainte ca înşişi chinezii să înceapă să înțeleagă clar că ei sunt doar o parte a lumii, de aceea inițial această combinație însemna pur și simplu „pământ, lume” și nu doar China.

Idei similare cu privire la un monarh local, ca un conducător al „tuturor de sub ceruri“, a existat în Japonia, precum și în Coreea și Vietnam, controlate de împăraţii chinezi.

În prezent, acest termen este folosit în China în sensul de „întreaga lume”, dar în Rusia este desemnată aşa China (n.red.: Поднебесная). Termenul apare mai întâi în timpul dinastiei Shang, dar ia o formă completă numai sub dinastia Zhou.

În documentele din această perioadă, se întâlneau expresiile „Patru Sferturi“ și „Zece mii de Regate“, care se refereau la teritoriul controlat de dinastia chineză, dar și pământurile non-chineze ale „barbarilor“.

Înțeleptul Zhou-gun a păstrat cultul venerării strămoșilor, în timp ce promova o nouă idee fatidică – conceptul de Mandat al Cerului. Se referea la faptul că tocmai cerul (în care s-au contopit spiritele străbunilor) aduce la putere pe cel mai demn, oferind același drept și urmașilor lui până în momentul în care aceştia îi pierd virtutea și harul lor, fiind fascinaţi de desfrâu și de fapte rele (ca ultimul guvernator Shang).

Într-un asemenea context, Cerul îşi ia Mandatul şi îl transmite celui mai demn şi mai bun conducător, care devine astfel noul împărat.

Fiindcă Cerul este unul pentru întreaga lume, el dă Mandatul unui singur conducător al unui singur stat universal – Ţara de Sub Cer. Statul universal nu este stăpân peste toate celelalte, el este centrul spiritual, concentrarea tuturor căilor și a semnificațiilor.

Datorită lui Zhou-gun, China devine Imperiul de sub Cer – țara în care conducătorul este fiul și protejatul Cerului, iar virtutea este singurul său sprijin.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!