Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Sfântul Vasile cel Mare: ”Începutul purificării sufletului este liniştea”

Publicat 23:33 | 13 Jan 2018 // Racursiu, Radar, Spiritualitate // 252 vizualizări

Dintr-o epistolă a Sfântului Vasile cel Mare către prietenul său, Sfântul Grigorie Teologul:

Trebuie să ne străduim să păstrăm mintea în stare de linişte. Pentru că aceasta este ca ochiul care prin neîncetata lui mişcare, când întorcându-se spre cele din dreapta şi din stânga, când întorcându-se, cu regularitate, în sus şi în jos, nu poate să vadă clar ceea ce se află înaintea lui, ci privirea lui trebuie să se fixeze ferm către obiectul privit, dacă e cazul să stabilească un aspect clar al lui; astfel şi mintea omului, când este purtată de nenumărate griji lumeşti nu este în stare să fixeze adevărul.

Pe acela, spre exemplu, care nu s-a înfăşurat cu legăturile căsătoriei, îl tulbură dorinţele furioase şi pasiunile greu de stăpânit şi iubirile dezesperante; dar pe acela care este deja legat cu soţie îl stăpâneşte altfel de nelinişte, cum este, în cazul celui fără copii, dorinţa copiilor, în cazul celui care are copii, protejarea soţiei, grija de casă, supravegherea slugilor, paguba din convenţii, certurile cu vecinii, procesele la tribunale, riscurile din negoţ, oboselile bunei lucrări a ogoarelor.

Fiecare zi care vine aduce cu ea o examinare deosebită a sufletului. Și nopţile, care liberează de grijile zilei, vrăjesc mintea cu visările (imaginaţiile) lor. Iar de acestea există o singură scăpare – separarea de toată lumea.

Dar separarea de lume nu înseamnă simplu îndepărtarea trupească de ea, ci desprinderea sufletului de simpatia faţă de trup, în aşa măsură încât cineva să devină fără ţară, fără casă, fără prieten, sărac, fără avere personală, fără mijloace de întreţinere, fără întreprinderi, fără relaţii sociale, necunoscător al învăţămintelor omeneşti, gata să primească în inimă impresii care iau naştere din învăţătura dumnezeiască.

Dar pregătirea inimii pentru aceasta este dezvăţarea celor învăţate din obiceiul rău, care o stăpâneau deja. Căci nici pe tăbliţa de ceară nu este posibil să scrie cineva, dacă n-a înlăturat mai întâi literele care erau scrise pe ea mai înainte; nici sufletul nu este cu putinţă să fie aprovizionat cu dogmele dumnezeieşti, dacă n-au fost scoase (mai întâi) preocupările lui din obicei.

Spre acest scop, aşadar, pustia ne procură cel mai mare folos, îmblânzind patimile noastre şi dând gândului odihna ca să le dezrădăcineze desăvârşit din suflet.
Căci, aşa cum animalele sălbatice sunt uşor de condus când sunt îmblânzite, la fel şi plăcerile, mâniile şi supărările rele, veninoase împotriva sufletului, când sunt îmblânzite prin linişte şi încetează să mai irite prin continuă excitare, devin uşor de învins prin puterea raţiunii.

Prin urmare, locul trebuie să fie exact cu specificul nostru, îndepărtat de relaţia cu oamenii, aşa încât legătura exercitării (ascezei) să nu depindă de nici una din grijile (nevoile) externe. Iar exercitarea pietăţii hrăneşte sufletul cu gândiri dumnezeieşti.

Aşadar, ce este mai fericit decât să imite cineva pe pământ tovărăşia (corul) îngerilor?
Odată cu zorii zilei să se grăbească la rugăciune, ca să laude pe Ziditorul cu imne şi cântări!
Apoi, după ce soarele va lumina clar, să se întoarcă la lucrări, în timp ce rugăciunea să-l însoţească toată vremea!
Aşa încât să facă plăcute lucrările lui cu imne ca şi cu sarea! Pentru că îndulcirile imnelor avantajează starea sufletească în care predomină bucuria, şi nu supărarea.

Aşadar, începutul purificării sufletului este liniştea, potrivit căreia nici limba nu discută chestiuni (fapte) omeneşti, nici ochii nu privesc trupurile parfumate şi armonioase, nici urechea nu atrage atenţia sufletului spre ascultarea melodiilor care sînt compuse pentru a produce plăcere (voluptate), sau spre cuvintele oamenilor glumeţi şi hazlii, ceva care are, prin excelenţă, puterea să dezorganizeze marea atenţiune a sufletului, pentru că mintea, când nu este împrăştiată către cele din afară şi nu se răspândeşte prin simţuri către lume, se întoarce la sine şi de la sine se înalţă către înţelegerea lui Dumnezeu.

Dar îndată ce frumuseţea este înconjurată de splendoare şi este luminată de Acela, uită chiar şi propria ei natură; nu antrenează sufletul spre grija pentru hrană, nici spre îngrijirea pentru îmbrăcăminte, ci, eliberată de grijile pământeşti, toată atenţia ei trece la dobândirea bunurilor veşnice, adică la: cum să dobândească înţelepciunea şi curajul, dreptatea şi prudenţa, precum şi atâtea alte virtuţi, care se clasează în cele generale de mai sus, care fac în stare bărbatul bun să îndeplinească toate îndatoririle vieţii.

Elldor.Info

Lasă un comentariu

Trebuie să fii Logat pentru a comenta.

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!