Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Biserica Ortodoxă din Basarabia în perioada 1917-1918

Publicat 23:36 | 18 Mar 2018 // Cultură, Radar // 157 vizualizări

Prof. Dr. George Enache

La 27 februarie/12 martie 1917 se declanșa în Rusia Revoluția „burghezo-democratică”. Evenimentul schimba din temelii ordinea socială, politică, dar și religioasă a vastului imperiu. După anexarea Basarabiei din 1812, teritoriul dintre Prut și Nistru a fost scos de sub jurisdicția canonică a Mitropoliei Moldovei și integrat, ca eparhie de sine stătătoare, în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma evenimentelor revoluționare, din punct de vedere bisericesc, Basarabia forma Arhiepiscopia Chișinăului și Hotinului, în fruntea căreia se afla Arhiepiscopul Anastasie, ajutat de doi episcopi-vicari.

După cum se știe, în perioada stăpânirii țariste, în cadrul Bisericii basarabene s-a impus folosirea pe scară largă a limbii ruse în dauna limbii române și toți vlădicii au fost ruși (cu excepția celui dintâi – Gavriil Bănulescu Bodoni).

Eforturi de „naționalizare” a Bisericii basarabene

Însă, la începutul secolului XX, în contextul amplelor mișcări sociale și naționale din cuprinsul imperiului, și clerul „moldovean” a început să se exprime tot mai ferm pentru utilizarea în cultul Bisericii a limbii „moldovenești”, dezvoltându-se, în jurul revistei „Luminătorul”, care apărea din 1908, un adevărat curent de „na­ționalizare” a Bisericii basarabene.

„Democratizarea” Bisericii basarabene

Pe de altă parte, după abdicarea lui Nicolae al II-lea, Biserica Ortodoxă Rusă este provocată la schimbare. Se pune în discuție reapariția instituției patriarhului, desființată încă de pe vremea lui Petru cel Mare, cerându-se o autonomie crescută în raport cu statul și „democratizarea” actului de decizie, în sensul implicării mai ample a clerului de mir și a laicilor în viața administrativă a Bisericii. Dar, cum Biserica nu este o simplă structură administrativă, ci o instituție divino-umană, în următorii ani se va pune acut problema până unde merge „democratizarea” Bisericii dacă aceasta nu încalcă sfintele canoane. De aici au rezultat numeroase frământări cu privire la acest avânt democratic în Biserică, denumit în Basarabia „sloboda”. Preoții basarabeni au fost mândri de libertatea obținută, pe care au încercat să o canalizeze după modelul șagunian, în timp ce oameni ai Bisericii și figuri politice din Vechiul Regat nu priveau cu ochi buni această „sloboda”, contrară organizării Bisericii din regat și considerată o emanație a unui spirit de tip bolșevic. Problema se va rezolva în timp, în contextul dialogului pentru unificarea diverselor structuri ecleziale ortodoxe adunate în cadrul României Mari.

În aprilie 1917 avea loc la Chișinău Adunarea extraordinară a clerului și mirenilor, prezidată de Arhiepiscopul Anastasie. Cu acest prilej, s-a adoptat o rezoluție prin care Biserica din Basarabia se supunea pe mai departe, din punct de vedere canonic, Sinodului rus.
Autonomă în cadrul Rusiei, Basarabia trebuia să aibă autonomie și în ceea ce privește organizarea bisericească, sub forma unei mitropolii cu câteva eparhii sufragane, vlădicii urmând a fi aleși de o Adunare eparhială extraordinară, compusă din repre­zentanți ai clerului și mirenilor basarabeni. Era obligatoriu ca cei aleși să fie din Basarabia și să cunoască „limba moldovenească”.

De asemenea, în parohiile locuite de „moldoveni”, limba „moldovenească” urma să fie utilizată în serviciul divin. În perioada următoare, la Chișinău, se constituia Sfatul (sovietul) Superior Eparhial (existent și în restul eparhiilor ruse), care avea menirea de a controla activitatea episcopală.

Apropierea de Biserica Ortodoxă Română

Evoluția precipitată a evenimentelor politice din Rusia a făcut ca lucrurile să se accelereze și în cazul Bisericii basarabene. Declan­­șarea revoluției bolșevice și proclamarea independenței Ucrainei, care dorea anexarea Basarabiei, au determinat renun­țarea la ideea autonomiei provinciei în cadrul Rusiei și proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești.

În plan bisericesc, începea să se vorbească tot mai insistent de autocefalia Bisericii Ortodoxe din Basarabia. Gruparea clericilor de la „Luminătorul” se apropia de Partidul Național Moldovenesc, dezvoltându-se un proiect națio­nal-bisericesc de inspirație ardeleană.

În ziua în care Mitropolitul Tihon era înscăunat Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, la 21 noiembrie 1917, la Chișinău se constituia Sfatul Țării. Evenimentul a fost însoțit de o strălucită Liturghie săvârșită în limba română la catedrala din Chișinău. La sfârșitul acesteia, chiar și vlădicii ruși au rostit scurte cuvântări în românește.

Problema jurisdicției asupra Bisericii basarabene

După proclamarea unirii Basarabiei cu România, la 27 martie 1917, ierarhii ruși ai Basarabiei au recunoscut unirea politică și au dat dispoziții ca în timpul sfintelor slujbe să fie pomenită Casa Regală a României, însă, în plan bisericesc, se insista pe continuarea legăturilor cu Patriarhia Rusă. În acest context, „partida națio­nală” din cadrul Bisericii basarabene s-a pro­nunțat pentru apropierea de sinodul Bisericii Ortodoxe Române, considerând orice altă soluție ca fiind caducă.

Sinodul român a căutat să rezolve problema jurisdicției asupra Bisericii basarabene prin dialog cu Patriarhia Rusă și cu ierarhia locală din Basarabia. Soluția, potrivit Bisericii Ortodoxe Române, era revenirea la situația de dinainte de 1812. Arhiepiscopul Anastasie a fost invitat să se alăture Sinodului român. Acesta a purtat, în aprilie 1918, o serie de discuții cu Sinodul român, aflat la Iași. Anastasie a respins soluția românească, insistând pe ideea, neaplicată de autoritățile ruse în 1812, că „sfintele canoane nicidecum nu pun în atârnare jurisdicția bisericească de jurisdicția statului”. Arhiepiscopul a plecat apoi la Moscova, pentru consultări cu Patriarhul Tihon, refugiindu-se ulterior în Occident.

În mai 1918, a existat între Sinodul român și Patriarhul Tihon o corespondență cu privire la jurisdicția asupra Basarabiei, însă evenimentele politice generate de bolșevici și războiul civil din Rusia au oprit dialogul dintre cele două părți. În contextul istoric dificil din acea perioadă, la 14 iunie 1918, Sfântul Sinod decidea să lămurească chestiunea Bisericii basarabene, stabilind că, în urma unirii de bunăvoie a Basarabiei cu patria-mamă, Arhiepiscopia Ortodoxă a Chișinăului devenea parte a Bisericii Ortodoxe Române.

Cel dintâi chemat în scaunul vacant al Bisericii din Basarabia

În condițiile în care Arhiepiscopul Anastasie părăsise Basarabia, s-a considerat că acesta s-a retras din funcția deținută. În consecință, Sfântul Sinod și Guvernul român îl delegau pe Episcopul Hușilor Nicodim Munteanu ca arhiepiscop locotenent în scaunul vacant al Bisericii din Basarabia. De asemenea, Sfântul Sinod emitea o „carte pastorală”, la 16 iunie 1918, contrasemnată de ministrul cultelor și al instruc­țiunii, Simion Mehedinți, în numele Guvernului român. În acea carte pastorală se prevedea că alegerea episcopului titular se va face când se va convoca Marele Colegiu Bisericesc. Astfel, urmau să se respecte toate legile după care s-a condus Biserica Basarabiei până la unirea provinciei Basarabia cu patria-mamă. Nicodim Munteanu și Gurie Grosu (cel care, ca fruntaș al clericilor basarabeni din „partida na­țională”, i-a urmat vlădicăi de la Huși în calitate de locțiitor) vor depune eforturi considerabile pentru ca Biserica basarabeană să fie pregătită a deveni parte a Ortodoxiei românești, proces încheiat prin proclamarea Patriarhiei Române și adoptarea unei legi unitare de organizare a Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: Ziarul Lumina

Lasă un comentariu

Trebuie să fii Logat pentru a comenta.

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!