Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Adolescentul Aleksei Osipov a crescut cu 15 cm în doar două luni

Publicat 22:27 | 10 Jun 2018 // Racursiu, Radar, Spiritualitate // 123 vizualizări

facebook.com/aiosipov/

Profesorul, teologul Aleksei Ilici Osipov povestește că în adolescență încetase să crească în înălțime, din cauza unui traumatism grav la spate. Se oprise din creștere cam la înălțimea de 1 metru și 45 de centimetri.

Într-o zi, preotul Nikon Vorobiov (pe care-l cunoștea de la vârsta de 6 ani și care i-a fost îndrumător spiritual) l-a chemat la el, l-a sprijinit de ușorul ușii și, cu o riglă și un creion, i-a marcat înălțimea.
Apoi, fără să dea vreo explicație, părintele Nikon Vorobiov îi măsura statura la fiecare 2-3 zile: ”Iată, Lioșa, ai mai crescut.”.
Și tot așa timp de 2 luni, până în luna august.

Adolescentului Lioșa îi plăcuse să crească și era contrariat că părintele Nikon își încetase ritualul, așa că l-a rugat să continue. ”Vrei să fii mai sus decât Dumnezeu?!”, i-a tăiat-o Cuviosul Nikon Vorobiov, scenă despre care Aleksei Osipov își amintește surâzând.

Cert e că în acele două luni Aleksei Osipov a crescut cu vreo 15 cm, până la înălțimea pe care o are astăzi. Întreg corpul i s-a dezvoltat foarte frumos și nu mai era un baiețel pirpiriu. Când l-au revăzut la 1 septembrie, colegele de clasă au exclamat încântate: ”Ce mult s-a schimbat Alik!”.

Ineditul istoriei este că Aleksei a început brusc să crească și brusc s-a oprit din creștere, deși în mod normal băieții cresc în înălțime până la 18-20 de ani. Bineînțeles, profesorul Osipov sugerează că părintele Nikon Vorobiov l-a rugat pe Dumnezeu să-i mai dea vreo 15 centimetri. Nu avea nevoie de mai mulți, ca să nu se mândrească. (A.I. Osipov povestește întâmplarea în acest film min. 51:30, în limba rusă)

În stânga – preotul Nikon Vorobiov cu adolescentul Aleksei Osipov

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

Lasă un comentariu

Trebuie să fii Logat pentru a comenta.

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!