Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Ce moștenim de la părinți? Despre ADN-ul spiritual

Publicat 21:40 | 08 Jun 2018 // Elldorscop, Radar, Spiritualitate // 200 vizualizări

Pixadaus.com

Eleonora Lisnic

Nota autorului: Am publicat articolul ”Învingători şi supravieţuitori” în 2006, dar într-o variantă prescurtată, cât să încapă într-o pagină de ziar. De această dată, public la finalul articolului și fragmentele excluse atunci, în speranța că își vor găsi cititorul.

Învingători şi supravieţuitori

Omul este „înger amestecat” – iată ce frumos vorbesc unii sfinţi, arătându-ne concis şi clar treapta ce ne-a fost pregătită iniţial. Sfântul Grigorie Teologul spunea că Dumnezeu l-a creat pe om pentru a realiza o legătură între lumea nevăzută a ierarhiilor cereşti şi cea văzută.

Îngerii sunt făpturi spirituale nevăzute, „pară de foc”, după Proorocul David, dar numai omul are atribute biologice, datorită cărora poate interacţiona plenar cu regnurile mineral, vegetal şi animal şi, în acelaşi timp, graţie firii sale nevăzute – sufletul -, să interacţioneze cu sferele înalte. Această capacitate de a fi prezent concomitent în două lumi, de a fi legătura dintre ele, este o însuşire care i-a fost dată doar omului, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Potrivit învăţăturii creştine, „după chipul” înseamnă înzestrarea cu raţiune şi liber arbitru, iar „asemănarea” arată înzestrarea cu virtute (calităţi morale). Spiritul uman a fost înzestrat cu toate însuşirile pe care le are Dumnezeu, dar… la o scară mai redusă.

Pe Pământ, omul are misiunea să-şi subordoneze corpul biologic sufletului, să-l alinieze la perfecţiunea acestuia, curaţindu-l de patimile şi de slăbiciunile dobândite pe parcursul vieţii sau moştenite de la predecesori. Dacă acest obiectiv este neglijat, omul nu mai ajunge să-şi perfecţioneze sufletul, pierde legătura cu Dumnezeu şi devine captiv al planului terestru, al materiei dense, încetează a mai fi veriga care asigură legătura între două lumi. În loc să creeze armonie, sporeşte dizarmonia.

Noi toţi şi fiecare în parte suntem expresia unei succesiuni de vieţi şi destine. Suntem descendenţii unor supravieţuitori, ai unor învingători, dar şi ai unor înfrânţi.

„Însuşirea sufletului de a-şi cunoaşte şi recunoaşte pe Tatăl sau de a se lepăda de El, e dependentă şi de construcţia genetică a trupului, în care va avea să petreacă o vreme. (…) Dumnezeu pe toţi îi trimite înzestraţi şi în stare să fie drepţi. Dar trecând ei prin poarta naşterii pământeşti, iau în spate poveri părinteşti, care-i spetesc şi-i încovoaie spre pământ. Pe urmă, slăbiţi de osteneala vieţii şi de mediul înconjurător, greu se vor decide să reprezinte cauza lui Dumnezeu”, spunea părintele Arsenie Boca, unul dintre cei mai mari duhovnici ai sec.XX.

Faptele, gândurile, lecţiile de viaţă ale strămoşilor noştri, spaimele şi victoriile lor, emoţiile care le însoţesc pe toate acestea se depozitează în ADN-ul nostru şi constituie partea nevăzută a structurii genetice, indescifrabilă pentru savanţi. Cât moştenim şi de la cine, o decide Dumnezeu, dar această continuitate are ca scop ascensiunea şi perfecţionarea unui neam luat în parte, dar şi a speciei umane pe ansamblu.

Prin puterea sufletului, putem scăpa de moştenirea genetică negativă. Părintele Arsenie Boca explica această capacitate în felul următor: „Avem probe unde nici n-am bănui: în fizica modernă, despre puterile sufletului asupra lumii fizice, deci şi a trupului. Prin simpla atingere a unui obiect, structura acesteia s-a schimbat întrucâtva. Prin simpla îndreptare a energiei cunoscătoare a sufletului asupra unui lucru, acesta se influenţează şi se schimbă întrucâtva, încât nu e identic în mod absolut cu el însuşi de mai înainte de experienţă. De aici reţinem faptul că organismul viu înregistrează cu atât mai uşor un bombardament al energiei sufletului şi-i pricinuieşte mutaţia infinitezimală, după dorinţă. Iar o mică schimbare în microbiologie dezlănţuie, prin amplificare, procese uriaşe în configuraţia persoanei, uneori chiar şi în macrobiologia societăţii. Deci, cum să nu fie în stare blestemul unei babe, aproape cojită de materie, zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat, ca voinţa ei să nu-l ajungă şi să nu-i schimbe configuraţia fizică şi psihică? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la ţintă leziuni organice. Şi iarăşi: cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire să-l folosească şi să-l schimbe din rău în bun?”. („Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX”, pag. 69-70, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002).

Părintele Arsenie Boca le atenţiona pe mame cât de mare e responsabilitatea ce le revine în virtutea faptului că în ele se produce amestecarea „unui pui de cer cu un pui de om”.

Unii autori laici care au cercetat tema afirmă că îndelungata petrecere a timpului în câmpul energetico-emoţional al mamei îi inoculează copilului felul de a reacţiona al mamei. De exemplu, dacă aceasta îşi face mereu griji că nu va avea bani, copilul va moşteni această fobie şi, nu este exclus, chiar se va confrunta cu o lipsă cronică a banilor, după principiul „de ce te temi, de aceea nu scapi”. Dacă mama este supusă violenţelor sau ea însăşi este violentă, copilul va prelua această amprentă ş.a.m.d.

La origine, amprentele genetice nefaste sunt generate de păcate, slăbiciune sufletească sau de blesteme. „Poarta de acces” se închide doar atunci când se naşte un reprezentant puternic al acelui neam, care ştie să facă faţă încercării, să anuleze amprenta. Iată şi ce ne spune Biblia: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt Dumnezeu râvnitor, Care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam – pentru cei ce Mă urăsc… Şi Mă milostivesc până la al miilea neam, către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”. (Deuteronom 5, 9-10)

„Toate faptele omului, toate mişcările lui se înseamnă undeva, într-o nevăzută carte şi se înseamnă şi în sămânţa sa şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale”, constata pr. Arsenie Boca.

Mulţi duhovnici şi scriitori creştini au considerat important să sublinieze în scrierile lor că un copil trebuie să se nască din dragoste – din părinţi care se iubesc reciproc şi duc o viaţă frumoasă. Părintele Porfirie (un mare duhovnic din Grecia care a trăit până către sfârşitul sec.XX şi este considerat sfânt) spunea că acei copii care nu vin pe lume din dragoste se nasc cu diverse boli, dar au şi diverse încercări grele pe parcursul vieţii. Părintele Arsenie Boca s-a preocupat să ne explice ce structură genetică nefastă moşteneşte, bunăoară, un copil conceput într-o atmosferă violentă, din părinţi cu o viaţă decăzută, sub influenţa alcoolului şi, poate, sub acompaniamentul unor înjurături de cele sfinte.

Viaţa pare uneori grea, iar încercările par a fi peste puteri, dar viaţa este aşa cum au înţeles s-o organizeze cei care au trăit până la noi. De multe ori, sfaturile primite de copii de la părinţii lor diferă cardinal de învăţătura care ne-a fost dată acum 2000 de ani de Mântuitorul Iisus Hristos. Încetul cu încetul, orice suflet născut om pe planeta noastră a fost modelat până la maturitate după chipul şi asemănarea părinţilor şi a anturajului uman, pierzând progresiv din asemănarea cu Dumnezeu.

Întreaga noastră viaţă este un umblet pe valuri. Amintiţi-vă de mersul Sf. Apostol Petru pe ape – a mers pe mare atâta timp cât a crezut că este posibil, iar când s-a îndoit sau poate că i-a fost frică, a început să se scufunde. Când te îndoieşti şi renunţi să faci următorul pas, Dumnezeu nu are cum să te ajute. Iar atunci când îţi doreşti să creşti spiritual, să devii mai bun ca să sporeşti şi lumina pe Pământ, sprijinul de Sus îţi vine pe cele mai nebănuite căi şi în cele mai surprinzătoare moduri. Poate că nu reuşeşti să le faci chiar pe toate câte ar trebui pentru a merita pe deplin numele de „înger amestecat”, dar – cum spunea părintele Cleopa – „sfârşitul vieţii măcar te găseşte în lecţie”, pe calea către desăvârşire. (Eleonora Lisnic, articol publicat în 2006)

Pixdaus.com

Fragmentele publicate în premieră:

Doar o făptură cu atribute biologice, în corp fizic, este în măsură să interacţioneze plenar cu materia, cu regnurile mineral, vegetal şi animal de pe planeta Pâmânt.

Îngerii înţeleg mult mai bine grandoarea Creaţiei lui Dumnezeu, inclusiv a celei materiale, dar le este cu neputinţă să simtă răcoarea unui râu într-o zi de vară, mângâierea ierbii sub tălpi, adierea vântului pe obraji, explozia de gust dintr-un fruct mușcat.

Uneori, îngerii s-au întrupat temporar – au luat chip de om şi au petrecut mai multe zile şi chiar ani printre oameni, ajutându-i şi dezvăluindu-şi abia într-un final identitatea. Dar în aceste cazuri de întrupare a îngerilor este vorba despre o misiune temporară.

În plus, avem temeiul să credem că planul terestru este atât de dens pentru îngerii creaţi să existe în energiile sublime, rafinate ale lui Dumnezeu, încât ei sosesc în lumea pământenilor cu doar o parte din splendoarea cu care au fost înzestrați. Altminteri, ne-ar răni cu lumina lor.

***

Misiunea cetelor îngereşti este circumscrisă, adaptată în primul rând sferelor înalte, iar misiunea de a trăi pe Pământ, de a interacţiona frumos cu lumea materială şi de a-L găsi sau regăsi pe Dumnezeu din acest plan „dens” şi în pofida poverii biologice care-l apasă, i-a fost dată omului.

Omului, care a fost pus rege peste lumea materială, i se cere doar să ridice capul şi să înţeleagă că este veşnic şi că Dumnezeu i-a dat darul de a-şi umple viaţa de lumină, de a creşte spiritual cu fiece experienţă prin care trece cu succes, de a-şi subordona corpul biologic sufletului, de a-şi alinia corpul la perfecţiunea cu care Dumnezeu i-a înzestrat sufletul, curaţindu-se de patimile şi slăbiciunile dobândite pe parcursul vieţii sau moştenite de la predecesori.

Este o experienţă nemaipomenită şi, în plus, Dumnezeu ne trimite ajutor la tot pasul, dacă-l cerem, mai ales că avem şi Înger Păzitor care ne stă alături în fiece clipă, iar, la nevoie, cheamă în ajutor şi alţi îngeri.

***

Viaţa pare uneori grea, iar încercările par a fi peste puteri, dar viaţa este aşa cum au înţeles s-o organizeze cei care au trăit până la noi. Tot ei ne-au învăţat cum să ne comportăm cu cei din jurul nostru, cum să reacţionăm într-o situaţie sau alta, la ce să ne aşteptăm într-o situaţie sau alta, de ce să ne temem şi ce să acceptăm fără reţinere, ce putem face şi ce este peste puterile noastre etc.

Încetul cu încetul, orice suflet născut om pe planeta noastră a fost modelat până la maturitate după chipul şi asemănarea părinţilor şi a anturajului uman, pierzând progresiv din chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. Majoritatea oamenilor ajung la o vârstă înaintată fără a înţelege de ce să-ţi „iubeşti duşmanul”, în timp ce copiilor trebuie să le explici şi să le tot explici până îi faci să înţeleagă de ce nu trebuie să se mai joace cu un alt copil şi ce înseamnă „să urăşti”.

***

Școala i-a tot îndemnat pe elevi sute de ani la rând să-şi vadă asemănarea cu maimuţele și, iată, am ajuns în punctul în care ne aflăm.

Acum, imaginati-vă pe o clipă că sute, mii de generaţii ar fi fost îndemnate să gândească la asemănarea lor cu Dumnezeu şi să încerce să fie ca îngerii…

Rezultatul ar fi fost exact lumea în care ne-ar fi plăcut să trăim.
O lume în care intenţiile noastre bune ajung realitate într-un timp foarte scurt, pentru că sunt preluate şi susţinute şi de alţi oameni, darurile şi talentele îşi găsesc o cale spre împlinire, serviciul este modalitatea cea mai potrivită de a dărui semenilor din priceperea ta, familiile se întemeiază din dragoste, iar copiii sunt crescuţi cu multă iubire, înţelepciune şi grijă, ca nişte flori primite din mâna lui Dumnezeu.

O lume în care suntem preocupaţi să creştem spiritual, să le aducem bucurie celor din jurul nostru şi să primim la fel, să facem mediul înconjurător, întreaga planetă, satul, oraşul, strada, ograda şi casa noastră mai frumoase decât cum le-am găsit. Aşa, încât să-i aducem bucurie lui Dumnezeu arătându-i cât de bine am înţeles şi cât de mult ne place gândul pe care L-a avut cu noi.

O lume în care suportul material – hrană, îmbrăcăminte, locuinţă – vine pe deasupra, aşa cum ne-a promis Iisus Hristos.

***

Mântuitorul ne-a învăţat să fim curaţi cu inima, luminoşi şi îndrăzneţi – „Bate şi ţi se va deschide!”, „Cere şi ţi se va da!”, „Pentru ce atâta frică?”, ”Nu te teme!”, „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”, „Dacă aţi avea credinţă cât o seminţă de muştar…”.
Când te îndoieşti că poţi face următorul pas, Dumnezeu nu are cum să te ajute.

Omul a fost înzestrat cu voinţă liberă – are dreptul să se înalţe şi are dreptul să cadă, dacă aşa alege.

***

Ajunge zilei de azi grija ei (răutatea ei, în alte traduceri), găsim în Eclessiastul.

Câţi oameni au învăţat să nu-şi strice dispoziţia cu gânduri despre posibile neplăceri, unele care poate nici nu vor veni vreodată?

Mulţi dintre noi ezită să facă alegeri pe care şi le doresc foarte mult din simplul considerent că le este teamă că până la urmă s-ar putea să nu iasă chiar aşa de bine precum şi-ar dori.

Azi cu teamă, mâine cu teamă şi te pomeneşti că trece viaţa şi tu nu ai făcut niciodată ceea ce ţi-ai fi dorit cu adevărat să faci, de teamă că nu vei reuşi sau că nu vei face faţă noii situaţii, iar orgoliul tău va fi rănit.

***

Armonia noastră interioară şi din relaţiile noastre cu ceilalţi, uşurinţa cu care reuşim să atingem această armonie, este dictată în mare măsură de moştenirea genetică ce prevalează în noi. Nu e vorba despre moştenirea genetică responsabilă de apariţia unor boli sau predispoziţii la boli, dar la amprentele genetice care determină personalitatea.

De altfel, până acum cercetătorii au reuşit să descifreze în jur de 3 – 5% din structura ADN-ului uman, potrivit literaturii de specialitate.
Omul rămâne o enigmă pentru ştiinţa cu abordare ateistă, materialistă.

Faptele, gândurile, lecţiile de viaţă ale strămoşilor noştri, spaimele şi victoriile lor, emoţiile care le însoţesc pe toate acestea se depozitează în ADN-ul nostru şi constituie partea nevăzută, spirituală a structurii genetice, indescifrabilă pentru savanţi.

Cât moştenim şi de la cine, o decide Dumnezeu, dar această continuitate are ca scop ascensiunea şi perfecţionarea unui neam luat în parte, dar şi a speciei umane pe ansamblu.

***

Ne naştem cu puterea de a face eficient faţă unor situaţii de viaţă pentru că această putere au dobândit-o pe parcursul vieţii strămoşii, poate chiar părinţii noştri, dar preluăm şi aspecte pe care ei nu au reuşit să le îmbunătăţească şi ne confruntăm cu acele trăsături sau modele comportamentale până găsim o soluţie.

Moştenirea genetică pe care o lăsăm noi copiilor noştri ar trebui să fie mult mai bună decât cea pe care am avut-o noi pe linia de start, pentru că doar astfel poate fi asigurată evoluţia.

***

Dacă ne amintim de istoria expusă în Vechiul Testament, vedem că Dumnezeu a trimis potop sau a distrus cetăţi exact din motivul că omul, în loc să progreseze, se afla în regres, într-o stare de decădere morală și spirituală.

Pe durata vieţii, sufletul ori reuşeşte să-şi supună natura văzută, s-o disciplineze şi s-o ridice la perfecţiunea sa primară, ori devine el însuşi un subordonat al corpului şi, implicit, degradează.

***

Frica, mânia, minciuna, incapacitatea de a reacţiona promt şi adecvat la încercările vieţii, dorinţa de a-i domina sau manipula pe alţii pot fi energii-emoţii preluate de la predecesori.
Din fericire, moştenim şi blândeţea, generozitatea, curajul şi capacitatea de a face faţă provocărilor.

Uneori, părinţii sesizează la copiii lor anumite trăsături, bune sau rele, care nu par a fi moştenite nemijlocit de la mamă sau tată şi atunci exclamă: „Nu stiu cui i-o fi semânând!”.
Nu toate trăsăturile sunt moştenite de la mamă sau tată, dar ei sunt cei care-l pot învăţa pe copil să trăiască după principii înalte, să-i cultive dorinţa de a fi cât mai bun şi, mai ales, să-l îndemne la aceasta prin exemplul lor personal.

***

Una dintre teoriile pe care le-am întâlnit spune că omul moşteneşte felul de a simţi lumea şi de a interacţiona cu ea de la mamă, datorită celor 9 luni de sarcină, precum şi următoarei perioade în care copilul este mereu în preajma mamei sale.

Această îndelungată petrecere a timpului în câmpul energetico-emoţional al mamei îi inoculează copilului felul de a reacţiona al mamei. Dacă aceasta îşi face mereu griji că nu va avea bani, copilul va moşteni această fobie, dacă mama este supusă violenţelor sau ea însăşi este violentă, copilul va prelua această amprentă, iar pe parcursul vieţii ar putea deveni fie ţinta unor abuzuri, fie generatorul lor, chiar dacă situaţiile în care este implicat s-ar părea că nu justifică un asemenea comportament.

Ca exemplu, putem aduce cazurile în care femeile dintr-un anumit neam, generaţie după generaţie, îşi aleg cam acelaşi tip de soț, confruntându-se cam cu acelaşi gen de probleme şi eşuând în căsnicie cam de aceeaşi manieră.

Sau alt caz: reprezentanţi ai unei familii, generaţie după generaţie, adună averi solide pe care mai apoi, cam din acelaşi motiv, le risipesc.

***

Majoritatea dintre noi, într-o măsură mai mare sau mai mică, cunoaşte viaţa părinţilor sau chiar a bunicilor, relaţia pe care au avut-o ei in familie, cum s-au comportat unii cu alţii.

Putem scăpa de moştenirea negativă, dacă înţelegem la timp aspectele nefaste pe care le avem amprentate în genetica noastră şi ne propunem să lucrăm asupra lor. (Eleonora Lisnic, 2006)

Elldor.Info

Sfântul Paisie Aghioritul: Fericiți sunt copiii care…

 

Lasă un comentariu

Trebuie să fii Logat pentru a comenta.

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!