Producția de vite, păsări, lapte și ouă în Republica Moldova, la situația din 1 aprilie 2019. Sectorul zootehnic a înregistrat o scădere de 2%

Producţia în sectorul zootehnic al Republicii Moldova a scăzut cu 2,1% în primele trei luni ale anului 2019, comparativ cu perioada ianuarie – martie 2018. Ca rezultat, s-a atestat și o reducere a producției agricole globale, în care ponderea sectorului zootehnic a constituit 99% în intervalul menționat, notează Elldor.Info, cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică.
În ianuarie-martie 2019, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile – întreprinderi agricole, gospodării țărănești sau de fermier, gospodăriile populației – a însumat în preţuri curente 1650 mil. lei, constituind 98% în preţuri comparabile faţă de perioada corespunzătoare a anului 2018.
În ianuarie-martie 2019, comparativ cu primul trimestru al anului 2018, s-a redus producţia (creșterea) vitelor şi păsărilor (în masă vie) în gospodăriile de toate categoriile – în întreprinderile agricole cu 1%, iar în gospodăriile populației cu 6%.
Producţia (creşterea) vitelor şi păsărilor (în masă vie) a constituit în total 36 de mii de tone – 20,3 mii de tone revenindu-le gospodăriilor agricole, iar 15,7 mii de tone – gospodăriilor populației.
Producţia de lapte a scăzut nesemnificativ, cu 0,5%, ca urmare a diminuării producţiei de lapte cu 1,4% în gospodăriile populației. În întreprinderile agricole, dimpotrivă, producţia de lapte a crescut cu 10,8%.
Astfel, în ianuarie-martie 2019, producția de lapte a constituit în total 73,8 mii de tone, 5,8 mii de tone revenindu-le întreprinderilor agricole, iar 68 mii de tone – gospodăriilor populației.
În primul trimestru al anului 2019, producţia de ouă în gospodăriile de toate categoriile a crescut cu 6,9%, ca rezultat al majorării producţiei în întreprinderile agricole cu 8,7% și în gospodăriile populației cu 3%.
Astfel, producția de ouă a fost de 131,2 milioane de bucăți – 88,7 milioane de ouă revenindu-le întreprinderilor agricole și 42,5 milioane de bucăți gospodăriilor țărănești.
Descreșterea producţiei animaliere în intervalul menționat a fost generată de reducerea efectivului de animale de toate speciile în gospodăriile de toate categoriile. Excepţie au făcut efectivele de porcine și de bovine, care s-au majorat în întreprinderile agricole.
Elldor.Info

Comentarea e interzisă