Premierul ceh Petr Necas a declarat marţi, 11 iunie, că i-a intentat divorţ soţiei sale, cu care are doi fii adulţi şi două fiice.
În ianuarie, liderul de centru-dreapta ceh a declarat presei că s-a separat de Radka, iubita lui din facultate.
“Încercăm să rezolvăm această situaţie...
agerpres.ro
Situaţia continua să rămână dificilă joi, 6 iunie, în unele regiuni din Germania afectate de grave inundaţii, în special în fosta RDG, unde mii de persoane şi-au petrecut noaptea în centre de primire de urgenţă.
“Am reuşit să dormim numai câteva minute şi ne-am trezit”,...
Autorităţile municipale din Praga vor să lanseze în următoarele luni vagoane de metrou pentru întâlniri, în care va fi permis şi chiar încurajat “agăţatul”, scriu Reuters şi “Le Nouvel Observateur”, citate de Agerpres.
Prin urmare, oamenii se vor putea întâlni şi în subteranele...
teamchesthair.com
Persoanele cu ochi albaştri inspiră mai puţină încredere, statistic vorbind, decât cele cu ochi căprui, dar explicaţiile nu sunt uşor de găsit, potrivit unui studiu realizat în Cehia, la Universitatea Carol din Praga.
În realitate, însă, lucrurile sunt mai complicate:...
Cehia şi Slovacia au început miercuri, 2 ianuarie, să pună în practică amnistierea a 6.550 de deţinuţi, cu prilejul marcării a 20 de ani de la separarea celor două ţări ce au format odinioară Cehoslovacia, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
În Cehia vor fi amnistiate 6.000 de...
Camera Deputaţilor a parlamentului Cehiei a aprobat vineri, 7 decembrie, legalizarea folosirii marijuanei în scopuri medicale, informează Associated Press, citată de Agerpres.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat şi de Senat.
Marijuana este un stupefiant extras din frunzele unei...
army.md
Colonelul Jiri Kares, noul ataşat militar al Cehiei în Republica Moldova, cu sediul la Kiev, i-a fost prezentat ministrului moldovean al Apărării, Vitalie Marinuţa, de către ambasadorul ceh la Chişinău, Jaromir Kvapil, marţi, 24 aprilie.
Întâlnirea de lucru s-a desfăşurat la sediul...
mediafax.ro
Cehia a devenit prima economie din Europa Centrală şi de Est care a intrat din nou în recesiune, cu o contracţie trimestrială de 0,3% în ultimele trei luni ale anului trecut, după o scădere de 0,1% în trimestrul al treilea, scrie Financial Times.
Anunţul a fost oarecum aşteptat,...
current.com
Uniunea Europeană, în situaţia sa actuală, frânează dezvoltarea economiei cehe, a declarat preşedintele Republicii Cehe, Vaclav Klaus, aflat într-o vizită oficială de patru zile în Turcia, relatează miercuri agenţia RIA Novosti.
”Uniunea Europeană constituie în prezent...
Curajul de a fi religios în arta modernă
Aud tot mai des că suntem suma oamenilor pe care îi întâlnim, că fiecare om cu care intrăm în contact rămâne undeva în sufletul nostru, el însuşi fiind mişcat în suflet de trăirea pe care ne-a insuflat-o. De obicei, sunt rezervat faţă de expresiile...