Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Cântecul de stea „încântă”, pe când colinda „descântă”

Publicat 14:38 | 22 dec. 2011 // Cultură, Racursiu // 1.589 vizualizări

Îi preţuiam de multă vreme nehodina în căutarea izvoarelor muzicii tradiţionale româneşti. Iar acum am avut bucuria să-l provoc la un scurt dialog despre colindă, lumea lui arhaică, în care a săpat meticulos, în căutarea filoanelor spiritualităţii noastre. Fiindcă Grigore Leşe, care nu vrea să-i spunem „rapsod”, este un adevărat arheolog al tradiţiei românilor.

L-am auzit altădată vorbind autoritar despre distincţia ce trebuie făcută între colindă şi cântecul de stea, deoarece la noi este o adevărată confuzie generală: toţi simulatorii din „Cultură” ne prezintă îndesat şi relevant, o dată pe an, colindele despre Naşterea Domnului.

Compozitori şi interpreţi mediocri „scriu” şi ei „colinde” despre brad şi despre magii călători, printre care apare şi mama lor lăcrimând lângă un bec ecologic.

Cântecul de stea, la care se pricepea aşa de bine Anton Pann, evocă naşterea lui Hristos, asemenea „misteriilor” medievale din ţările occidentale.

Este o specie nouă, suprapusă de preoţii creştini peste colinda europeană, tocmai pentru a induce mai uşor credinţa în Hristos.

Ca să semene a colindă, interpretul adaugă la final o urare pentru ascultători şi aici se termină misterul. De aceea, cântecul de stea seamănă cu teatrul Irozilor, fără să fie o specie dramatică.

Colinda însă are funcţie magică, o afirmaţie pe care am auzit-o pentru prima dată la profesorul Vasile Adăscăliţei. De la el şi până la Grigore Leşe, nu am mai auzit pe nimeni să dezvolte atât de convingător această idee.

Cântecul de stea „încântă”, pe când colinda „descântă”. Colinda are ca destinatar un individ din colectivitate: colindă de fecior, colindă de fată mare, pentru gospodar sau pentru gospodină, pentru văduv sau pentru văduvă şi aşa mai departe.

Cântecul de stea se adresează unei colectivităţi, familiei, aici individul nu contează. Tânărul ţăran devine fecior de împărat în colindă, aduce merele fermecate de pe vârful muntelui, iar fata este fiică de împărat, unică precum Luna pe cer.

Colinda îl divinizează pe om o dată pe an, atunci când lumina Soarelui învinge din nou. Aceasta este sărbătoarea cea mare, Hristos însuşi fiind supranumit o lungă perioadă Soarele neînvins.

Marele merit al lui Grigore Leşe nu este doar al unui interpret pentru „horile” din alte vremuri.

El nu este numai un cercetător fără egal.

Grigore Leşe aduce în prezent „vocile” tradiţiei vechi din România uitată, în rezonanţă cu „vocile” arhaice din alte culturi.

Acum ni l-a prezentat pe Amir din Iran şi, când îl asculţi, parcă auzi pasul greu al moroşenilor pe ritmuri de tobe dacice din Maramureş sau din Biharia.

*******

Şi Grigore a mutat satul românesc pe scena Sălii “Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române. Colindători aduşi din Ţara Loviştei – Vâlcea, din Munţii Apuseni… şi a făcut aşa, un fel de polifonie a colindelor, aşa cum se auzeau altădată simultan mai multe alaiuri diferite la trei-patru case.

Amir Hodai a cântat despre reînvierea Soarelui. “Amir Hodai înseamnă fiul Domnului în persana veche. Dacă ar cânta asemenea cântece în ţara lui, nu ar fi arestat, ar fi omorât”, ne-a povestit Leşe…

Foto: Viorel Patrichi

Să spun vorbă mare? Mai este loc? Grigore Leşe nu-şi mai aparţine, el însuşi a devenit folclor.

De aceea, mulţi îl imită, reproduc adesea fără talent, fără să recunoască sursa, fac şi ei ceva, mai scot un ban… şi asta îl irită.

„Să mă devalorizeze ei?!… Numai la Realitatea TV am refuzat până acum patru emisiuni… Eu nu-s Gheorghe Dracu şi nu vreau să schimb lumea… eu nu-s cu politică şi mă feresc şi de interviuri, că dacă tot apar aşa pe televizor, nu mai scapă lumea de mine, domnule… Adică Leşe-n sus, Leşe-n jos! Băi, stai! Ho!…”

Cum să devină el… tradiţie? Nici Constantin Brâncuş nu suporta ideea că ar fi fost influenţat de „creaţia populară”. Poate pentru că nu există „creaţie populară”.

Tradiţia este opera elitelor. Ceilalţi… reproduc, însă avem nevoie şi de ei, chiar dacă nu ştiu totdeauna ce ritual reproduc, chiar dacă se supără maestrul Leşe…

Orfeu rămâne oricum singur, cântă de unul singur…

Grigore Leşe, în dialog cu Viorel Patrichi, despre tradiţie şi colindă

Viorel Patrichi
Pentru Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!