Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Cum iese omul din „cuşca speciei”

Publicat 08:05 | 26 dec. 2011 // Elldorscop, Spiritualitate // 2.313 vizualizări

Libertate şi har

După Maxim Mărturisitorul (citat de Evdokimov în lucrarea sa „Prezenţa Duhului Sfânt în tradiţia ortodoxă”), libertatea şi harul sunt cele două aripi care-l înalţă pe om spre Împărăţie.

Tot ceea ce libertatea poate strica prin lipsă de control, harul repară prin mărinimie.

Dar mă întreb care poate fi corespondenţa acestora cu cele două arme sau, mai corect spus, cele două atuuri principale ale credinciosului: postul şi rugăciunea.

Milostenia o lăsăm deoparte.

Oglindite în fiinţa noastră, libertatea şi harul au următoarea distribuire. Fără a putea face o suprapunere strictă, cred, totuşi, că acesta din urmă are în vedere capacitatea omului de-a posti. Postul, rugăciune a trupului, nu poate fi respectat decât prin colaborarea harului, fiindcă poftele sunt mari şi, dacă nu reuşim să ne detaşăm pentru a nu mai răspunde stimulilor, atunci şi lupta devine inegală.

De aceea, omul nu are nevoie de libertate pentru a posti, căci libertatea poate să nuanţeze în mod nefericit anumite reguli, ci de har care prin influenţa sa gingaşă îndepărtează din faţa noastră, cum ar veni spus, blidul celor ispititoare.

Faţă de libertatea tot timpul provocatoare, harul, dimpotrivă, reprezintă un factor conservator, capabil să acţioneze ca o frână duhovnicească în viaţa mereu tentată şi tentantă.

De aceea asociez harul postului şi, invers, postul harului.

Nu este atât vorba de abţinere, cum am subliniat, cât de detaşare. Pentru cine se abţine fără a înţelege nimic din dulceaţa stării de-a nu mai fi tentat eforturile sunt adevărat chinuitoare, iar postul rămâne chiar o suferinţă asemănătoare aceleia trăite de o persoană care ar mânca şi ar bea în neştire, dar nu face acestea fiindcă, banal spus, nu-i îngăduie punga.

Să urmărim al doilea raport, acela dintre rugăciune şi libertate.

Când se roagă, omul trebuie să fie liber. De bună seamă, harul pogoară asupra credinciosului pentru a-i fi primită acestuia rugăciunea – post al minţii -, dar pentru a atinge forţa ascensională, rugătorul are nevoie de libertate fiindcă numai aceasta înaripează sufletul.

Rugăciunea neînsemnând înfrânare, ci expansiune, se realizează cel mai bine în condiţii de maximă deschidere a sufletului, când ne învingem pe noi înşine.

Credinţa în Dumnezeu nu este certitudine, ci un dincolo al certitudinii, tot aşa după cum Divinitatea nu are nici o legătură cu datele unui univers obiectiv şi exterior.

Tocmai din acest motiv rugăciunea corespunde libertăţii, iar libertatea, în sens duhovnicesc şi nu ca prilej de dubitaţii, asigură cel mai bun mediu pentru exprimarea rugăciunii.

A fi liber şi a primi har sunt aripi sau vectori, două direcţii urcătoare care-l scot pe om din cuşca speciei.

Restul e doar mister.

Dan Stanca
Ziarul Lumina

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!