Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Germania: Pensionare la vârsta de 67 de ani

Publicat 01:07 | 31 dec. 2011 // Mapamond // 872 vizualizări

Foto: geo-reisecommunity.de

Germania pune în aplicare, de la 1 ianuarie 2012, o reformă care va ridica treptat vârsta de pensionare de la 65 la 67 de ani. Vârsta de pensionare va creşte aproximativ cu două luni pe an, pentru a ajunge în 2031 la 67 de ani.

Reforma, contestată mai ales de sindicate, este menită să permită supravieţuirea unui sistem de asigurări periclitat de îmbătrânirea demografică, în condiţiile natalităţii scăzute şi ale creşterii speranţei de viaţă.

Potrivit Eurostat, Germania este ţara europeană cu cei mai mulţi locuitori de peste 65 de ani (20,6%), precizează Agerpres, cu referire la AFP.

Vârsta medie reală de pensionare în Germania este acum de 63 de ani şi jumătate. Legislaţia germană permite retragerea anticipată din activitate, cu o penalizare, la 63 de ani şi după un stagiu de cotizare de 35 de ani.

În 2010, 57,7% dintre cei cu vârste între 55 şi 64 de ani aveau încă un loc de muncă, faţă de 39% cu şapte ani mai devreme.

Dintre persoanele din grupa de vârstă 60-64 de ani, 40,5% sunt încă în activitate, însă numai un sfert dintre acestea au un loc de muncă supus cotizaţiilor sociale.

Germania: Dacă angajaţii sunt epuizaţi, angajatorul va fi pedepsit

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!