Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Manifestaţie de amploare a comuniştilor împotriva AIE

Publicat 19:00 | 10 dec. 2011 // Politică, Radar, Republica Moldova // 1.081 vizualizări

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a desfăşurat sâmbătă, 10 decembrie, în centrul Chişinăului, “primul Congres civic național”, la care a fost cerută demisia actualei guvernări şi la care au participat “80 de mii de cetățeni” potrivit organizatorilor şi “mii de protestatari” potrivit presei.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a subliniat că la 10 decembrie este marcată Ziua Internațională a Drepturilor Omului. ”Şi dacă astăzi sunteți în această piață, într-un număr atât de mare, înseamnă că drepturile Dumneavoastră sunt încălcate”, a declarat Voronin în faţa membrilor de partid şi simpatizanţilor.

În cadrul protestului, guvernanţii au fost criticaţi pentru majorarea preţurilor şi tarifelor la servii, dar şi pentru faptul că „nu se pot înţelege între ei” şi că ar fi preocupaţi de „împărțirea sferelor de influență”.

Congresul convocat de comunişti i-a cerut guvernării să-şi prezinte demisia până la finele anului 2011. Până atunci, PCRM şi-a îndemnat adepţii să opună „rezistenţă activă” regimului. Aceasta ar însemna, între altele, ca „organele puterii locale să declare nesubordonarea faţă de autorităţile centrale în ceea ce priveşte îndeplinirea tuturor indicaţiilor şi ordonanţelor privind lichidarea şcolilor şi primăriilor, privatizarea bunurilor-proprietate publică, închiderea spitalelor, instituţiilor medicale, distrugerea monumentelor cu valoare istorică şi culturală”.

Congresul a adoptat o rezoluţie în care alianţa aflată la guvernare este numită „structură incapabilă, criminală şi periculoasă din punct de vedere social, a cărei activitate reprezintă un pericol pentru independenţa Republicii Moldova şi duce poporul multinaţional moldovenesc la nimicirea lui fizică, la degradarea lui politică şi culturală”.

Rezoluţia prezintă drept „cele mai importante elemente ale guvernării-anticriză” următoarele obiective: „implementarea unei politici de promovare a investiţiilor sociale prin majorarea pensiilor, salariilor, burselor; îngheţarea şi reducerea tuturor tipurilor de tarife; renunţarea la practica lichidării instituţiilor de învăţământ, grădiniţelor de copii, instituţiilor medicale; renunţarea la conducerea din exterior a Moldovei, exercitată prin intermediul FMI şi a altor structuri financiare care, prin amestec direct din exteriorul ţării, împing premeditat economia Moldovei spre bancrotizare; apobarea programului de aderare accelerată a Republicii Moldova la Uniunea Euro-Asiatică a Rusiei, Belorusiei şi Kazahstanului; renunţarea la ideologia celui de-al doilea stat românesc şi aprobarea politicii bazate pe dezvoltarea coerentă a societăţii multinaţionale moldoveneşti”.

Elldor.Info

1 Comentariu

  1. rad daniel spune:

    comunisti nu au dreptate nu sunt credibili de loc .mai ales voronin var cu vladimir ilici lenin .

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!