Croaţia: “Da” aderării la UE
La referendumul privind aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană, care a avut loc la 22 ianuarie în aceasta ţară, circa 66,24% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne s-au pronunţat în favoarea integrării în UE.
Precizarea a fost făcută de preşedintele Biroului Electoral de Stat (DIK) de la Zagreb, Branko Hrvatin, bazându-se pe rezultatele preliminare obţinute în urma numărării voturilor din 98,24%, din totalul de 6.750 de circumscripţii electorale, transmit Rador şi Tanjug.
La conferinţa de presă la care a prezentat primele rezultate parţiale ale referendumului, Hrvatin a precizat că la scrutin au participat circa 1924.585 din totalul de 4.416684 de electori, ceea ce reprezintă 43,58%.
El a reamintit că, potrivit legii, referendumul se consideră reuşit dacă în favoarea admiterii Croaţiei în UE se pronunţă jumătate plus unu din numărul total de persoane care se prezintă la urne.
Croaţia va trebui să aştepte ratificarea tratatului de aderare de către fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE, pentru a intra oficial în Uniune la 1 iulie 2013.
Croaţia are aproximativ 4,2 milioane de locuitori.
Comentarea e interzisă