Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Ai grijă de blugii tăi!

Publicat 09:25 | 03 feb. 2012 // Elldorscop, Stil // 1.613 vizualizări

levistrauss.com

În timpurile noastre, blugii s-au transformat într-un passe-partout. Nu există nici un stilist care să nu fi integrat în colecţiile sale această piesă vestimentară, reinventată şi îmbunătăţită. Naşul prin excelenţă al blugilor rămâne însă Levi Strauss.

Şi pentru că-i purtăm atât de des, ne-am gândit să vă împărtăşim câteva sfaturi referitoare la întreţinerea blugilor citite pe Clickpentrufemei.ro:

Nu-i spăla prea des

Blugii nu trebuie spălaţi după fiecare purtare, decât în cazul în care i-ai murdărit sau ai vărsat ceva pe ei. Atunci când îi speli prea des, blugii se decolorează şi îşi pierd forma.

Nu-i spăla în apă fierbinte

Apa fierbinte poate deteriora fibrele din care sunt făcuţi jeanşii tăi, lucru care duce la tocirea acestora mult mai repede. De asemenea, atunci când îi bagi la spălat, întoarce blugii pe dos, mai ales dacă au o culoare închisă.

Calcă-i la o temperatură medie

La fel ca şi în cazul spălatului, atunci când calci jeanşii nu trebuie să setezi o temperatură prea ridicată, pentru că nu vei face altceva decât să îi deteriorezi. Poate că pe moment nu se va observa acest lucru, însă în timp, cu cât îi vei purta mai mult, cu atât jeanşii tăi se vor rări mai repede, făcându-i imposibili de purtat.

Optează pentru un detergent lichid

În general, toate tipurile de detergent conţin chimicale care înăspresc hainele şi le fac să îşi piardă culoarea. Dacă te-ai hotărât să investeşti într-o pereche de blugi, atunci este esenţial să le acorzi toată atenţia. Aşadar, optează pentru un detergent lichid sau spală-ţi blugii la curăţătorie, pentru că produsele de curăţare a hainelor nu sunt atât dure. ”

Piaţa ne pune la dispoziţie diverse tipuri de blugi, pentru toate exigenţele şi pentru toate buzunarele: jeans stone washed (din ţesut decolorat şi neted), tehnologici (cu MP3 inclus), fit lycra – blugi realizaţi dintr-o fibră lycra combinată cu denim, pentru elasticitate şi confort, şi chiar din cei cu push up.

Deşi blugii sunt o piesă vestimentară foarte populară şi preferată de reprezentanţii tutoror categoriilor de vârstă şi ai tuturor păturilor sociale, deşi îi purtăm în toate anotimpurile anului, trebuie să ştiţi, totuşi, că iarna blugii nu ţin de cald, iar vara te fac să transpiri mai mult decât alte ţesături.

Dar, ştiut lucru, “de gustibus non disputandum”, aşa că îmbrăcăm blugii ori de câte ori avem această dorinţă.

Istoria blugilor porneşte de la stofa albastră folosită pentru confecţionarea sacilor în care se păstrau pânzele navelor din Genova şi pentru a acoperi mărfurile depozitate în porturi, de unde derivă şi numele “blue de Genes” (sau blu de Genova) şi ajunge până în zilele noastre, traversând spaţiul şi timpul, într-o metamorfoză de stil continuă.

Marinarii genovezi au fost primii care au îmbrăcat această stofă, sub formă de pantaloni de lucru. Din secolul al XVI-lea, ţesătura începe să fie exportată şi devine foarte căutată în Europa, în special, de către comercianţii englezi.

Au apărut blugii cu miros de zmeură!

Olga Pârău
Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!