Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

De ce „misterul 7 aprilie” a rămas nedezlegat – opinia lui Valeriu Munteanu, deputat PL

Publicat 20:18 | 07 feb. 2012 // Accente Info, Opinii, Politică, Republica Moldova // 3.148 vizualizări

picasa/zanoagaserge

Valeriu Munteanu, deputat al Partidului Liberal, scrie pe blogul său că reprezentanţii PL sunt ţinuţi “departe de instrumentele legale” prin care poate fi dezlegat „misterul 7 aprilie” şi că acum a înţeles “o dată în plus” de ce se întâmplă acest lucru.

Deputatul PL relevă că, “în primăvara anului 2009, comuniştii bătrânului Vladimir Voronin au învinuit România de organizarea evenimentelor din 7 aprilie”, expulzându-l pe ambasadorul român.

Astăzi, descoperim cu stupoare că unul dintre organizatorii devastărilor de la Preşedinţie şi Parlament (conform anchetei Procuraturii Generale a R. Moldova), Eduard Baghirov, evadat misterios din arestul de la „domiciliul” din Chişinău, (…) a devenit persoană de încredere a lui Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale „extrem de democratice” din Federaţia Rusă”, scrie Valeriu Munteanu.

“Sunt departe de gândul că astăzi E. Baghirov este o persoană de încredere a lui V.V. Putin, iar în aprilie 2009 nu era o persoană de încredere a prim-ministrului Federaţiei Ruse, care este şi preşedintele partidului “Edinaia Rossia”, aflat la guvernare în Federaţia Rusă”, spune deputatul PL.

“Câtă măiestrie de propagandă şi dezinformare, combinate cu tupeu şi desconsideraţie — să comiţi o infracţiune, iar vina s-o pui pe umerii altora, încercând să-ţi rezolvi dintr-o mişcare mai multe probleme: să învinuieşti partidele de opoziţie de tentativă de lovitură de stat, iar România, stat membru al UE, să-l izolezi de românii din Republica Moldova, demonizându-l şi învinuindu-l de toate relele pe care le-au suferit basarabenii în ultimii 200 de ani”, constată Valeriu Munteanu.

Elldor.Info precizează că Eduard Baghirov este persoană de încredere a lui Vladimir Putin conform unei informaţii publicate pe site-ul partidului “Edinaia Rossia”.

Elldor.Info

picasa/zanoagaserge

picasa/zanoagaserge

1 Comentariu

  1. Serghei spune:

    nci odata nu m-am gandit ca toti liberalii sint in mintea lui Ghimpu, dar se vede ca a tunat si ia adunat! sinteti toti buni de imbracat in camasa de forta si de dus la Costiujeni! Los (moderat) liberale! Jos Alianta!

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!