Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Luna mărţişorului

Publicat 23:46 | 23 feb. 2012 // Accente Info, Cultură, Elldorscop, Radar // 1.379 vizualizări

Pe măsură ce uzul curent a adoptat termenul martie pentru luna respectivă, marţ şi diminutivele sale s-au specializat pentru a denumi obiectul devenit de podoabă şi, de aici, martie a devenit luna lui mărţişor sau luna mărţişorului.

ziarullumina.ro

Pentru cea de a treia lună a anului, care se apropie, cea mai veche denumire a fost chiar marţ (formă moştenită din lat. martius), prezentă, de exemplu, încă în texte coresiene, dar denumirea populară a fost înlocuită în scris de variantele culte, mart şi martie (de provenienţă slavonă şi neogrecească).

Un foarte interesant fenomen lingvistic pentru discuţia de faţă îl reprezintă trecerea celui mai vechi nume al lunii asupra obiectului decorativ de astăzi, purtat mai ales de fete şi femei, din prima zi a lui martie, o practică magică la origine, întrucât i se atribuia puterea de a asigura sănătatea, iar momentul avea semnificaţia lui augurală: obiceiul datează din perioada când martie era, după ciclurile vegetaţiei, prima lună a anului.

Însuşi obiectul s-a numit, până la începutul secolului trecut, chiar marţ; iată mărturia dintr-un text popular: „Hai să punem marţuri la mână, să fim sănătoşi”.

De la acest substantiv s-a dezvoltat o bogată familie diminutivală; luna, ca şi firele de aţă roşie şi albă purtate acum în piept, s-au numit mărţişor, iar obiectul de podoabă a cunoscut şi alte forme de alint: marţăruş, mărţiguş, ba chiar mărtişor!

Pe măsură ce uzul curent a adoptat termenul martie pentru luna respectivă, marţ şi diminutivele sale s-au specializat pentru a denumi obiectul devenit de podoabă şi, de aici, martie a devenit luna lui mărţişor sau luna mărţişorului.

Ne reţin atenţia şi aspecte etnografice primordiale în legătură cu mărţişorul. Ca notă generală, acesta se făcea din două fire de aţă (sau de lână), de culoare albă sau roşie, împletite, şi se purta la gât, la mână sau la picior.

Pentru sfârşitul secolului al XIX-lea, se consemnează frecvent că se punea şi o monedă (de aur, de argint sau din alt metal): „Se leagă la gât un fel de zgardă din alb şi roşu şi cu nişte parale; se dezleagă la Moşi“; „fetele îşi leagă la gât şi la mână un fir de lână roşie şi unul alb, aninând la gât şi parale; le poartă până la Florii; atunci zgardele se leagă de copacii din grădină, iar paralele se poartă până la Sf. Gheorghe, când cumpără cu ele caş proaspăt (sau pâine) şi vin roşu; să fie roşii ca vinul şi albe cum îi caşul“.

Asocierea culorilor alb şi roşu, ale firelor de aţă, cu acelea ale unor alimente având semnificaţie simbolică (pâine, brânză, vin) se explică printr-o optică pastoral-agricolă: „mărţişor făcut de la lăsatu de sec de brânză; fata îl trece prin brânză, ca să fie albă ca brânza (suntem departe de moda „bronzatului“) şi-l spală şi prin vin, ca să fie roşie ca vinul“.

Sănătatea, frumuseţea şi fertilitatea, ca finalităţi ale vechii practici magice, se manifestă şi prin obiceiul de a scoate mărţişorul când înfloresc pomii: „îl pun într-un zarzăr sau prun care înfloreşte“.

În cursul unor anchete etnolingvistice din secolul trecut, se constata că obiceiul, marcat încă la ţară de semnificaţii magice, era deja pe cale de dispariţie.

În urma pătrunderii în mediul urban, „voga“ în care se află el astăzi se prezintă ca o revigorare (în parte comercială), într-o altă ipostază: aceea de felicitare la început de primăvară, exprimată prin obiecte miniaturizate, într-o diversitate ce descurajează orice ambiţie de inventariere.

Totuşi, o tentativă de abordare din perspectiva antropologiei culturale ar putea avea ca punct de plecare simbolica unor obiecte (amuletele) ce s-au purtat iniţial, înaintea banilor (transpuse în potcoavă, frunză de trifoi cu patru foi, ghiocel, un coşar; mai nou: semne zodiacale).

Mai este o deosebire importantă: pe vremuri, mărţişoarele, din fire de aţă, cu mici cănăfiori sau rozete (din Basarabia am primit un mărţişor cu doi papucei, unul alb şi unul roşu!), erau confecţionate de fete şi oferite flăcăilor (care le purtau la căciulă sau la pălărie); astăzi, fetele aşteaptă ca atenţia să se manifeste din partea băieţilor, ca în cazul oricărei felicitări…

Dar ni s-a păstrat esenţialul: firele de mătase ale mărţişorului sunt tot de culoare albă şi roşie!

Stelian Dumistrăcel
Ziarul Lumina

Mărţişorul – simbolul ce ne însoţeşte de mii de ani

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!