Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Românii basarabeni şi provocările comunismului în perioada interbelică

Publicat 00:18 | 01 feb. 2012 // Cultură, Racursiu // 1.343 vizualizări

Poster sovietic din 1925: „Radio. Din voinţele milioanelor, vom crea o voinţă unică”

La 1918, românii se regăseau în frontierele unui regat care era recunoscut de statele Europei civilizate.

Un singur stat refuza să înţeleagă că Basarabia este teritoriu românesc. Acesta era tânărul stat URSS, care încerca să obţină recunoaşterea internaţională, iar în acelaşi timp să exporte revoluţia care adusese la putere partidul bolşevic.

În acest context, cele mai ameninţate state erau cele din zona baltică, Polonia, dar mai ales România, care stătea în calea expansiunii spre Balcani.

În această direcţie, statul sovietic a trecut la provocări. În 1924, a înfiinţat o republică autonomă sovietică moldovenească pe malul stâng al Nistrului, cu reşedinţa la Tiraspol, şi comitete revoluţionare organizate la Tatarbunar au încercat să ocupe sudul Basarabiei.

Unul dintre stâlpii prezenţei româneşti în aceste ţinuturi basarabene a fost Biserica.

Încă din 1929, numeroşi preoţi şi ierarhi români ortodocşi au iniţiat o mişcare misionară, prin ţinerea de congrese, tipărituri, căutarea unor mijloace tot mai eficiente pentru combaterea ateismului comunist tot mai înverşunat în această parte a ţării.

Anual se ţineau astfel de congrese, în care clericii români combăteau cu argumente teologice, sociologice, psihologice, istorice ofensiva distructivă a comunismului la adresa Bisericii şi a neamului românesc.

De asemenea, întărirea vieţii monahale, revigorarea învăţământului teologic şi naţional, a misionarismului social, ridicarea de numeroase biserici şi catedrale urbane pe malul drept al Nistrului erau alte măsuri luate împotriva comunismului, în special de către episcopul Visarion Puiu al Hotinului.

Un alt aspect important a fost cel al ajutorării grupurilor numeroase de români transnistreni, care treceau Nistrul împinşi de persecuţia bolşevică care îi condamna la ateizare şi deznaţionalizare.

În primăvara anului 1932, episcopul Visarion Puiu s-a ocupat personal de luarea în grijă a unor grupuri de copii între 8 şi 14 ani, cărora le-a oferit găzduire în mănăstiri şi posibilitatea de a merge la şcoală.

Era oare o previziune pentru ceea ce avea să se întâmple peste 10 ani în guvernământul Transnistriei?

Adrian Nicolae Petcu
Ziarul Lumina

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!