Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Conservele lui Efrem

Publicat 20:21 | 17 mart. 2012 // Accente Info, Elldorscop, Spiritualitate // 944 vizualizări

panoramio.com

Pe când Părinţii din Sfântul Munte coborau şi cumpărau câte ceva sau primeau binecuvântări de la alte mănăstiri – posmagi sau legume -, cobora şi Bătrânul Efrem, noaptea în ascuns, şi îşi umplea traista cu cutii de conserve goale de prin gropi.
Iar ziua urca şi el cu sacul încărcat în sihăstria lui, dând astfel celorlalţi impresia că duce alimente.

Când ajungea la peşteră, punea cutiile de conserve înaintea uşii peşterii sale, ca vizitatorii să le vadă şi să-şi facă impresia că este mâncăcios.

Tocmai el, care ţinea posturi lungi. Iar din multă nevoinţă şi din multă umezeală ce avea peştera, mai târziu a dat în tuberculoză.
De aceea a fost nevoit ca singur să-şi zidească puţin mai departe de peşteră, într-un loc însorit, o colibă mică de piatră care abia îl încăpea.
Acolo şi-a continuat acelaşi tipic: căra în ascuns cutii de conserve goale de prin gropi şi le lăsa înaintea uşii sale.

Toţi cei care le vedeau – fiindcă nu ştiau adevărul despre bătrânul Efrem – spuneau:
“Ce face acesta aici? A adunat toate conservele!”.

Binecuvântările (alimentele) ce i le dădeau câteodată Părinţii le primea cu bucurie, dar noaptea mergea şi le lăsa pe la chiliile Părinţilor ce aveau nevoie sau la bolnavi, cărora le şi slujea.
El însuşi avea multă dăruire şi se lăsa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Odată, când a fost închis în peşteră, din pricina zăpezii, Bunul Dumnezeu a trimis hrană Bătrânului Efrem printr-un om care, după ce a lăsat o traistă plină, a dispărut dinaintea bătrânului.

Stareţul a slăvit pe Dumnezeu şi a trecut toată iarna aceea cu acea binecuvântare a lui Dumnezeu.

Pe lângă toate cele ce le-am spus, Bătrânul Efrem avea multă prihănire de sine şi unii, din păcate, credeau cele spuse atunci când se clevetea pe sine.

Astfel, în smerenie şi în ascuns şi-a sfârşit nevoinţa sa aspră pentru dragostea lui Hristos şi s-a odihnit în Domnul.

“Nestemate duhovniceşti”, Editura Cristimpuri, 2010

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!