Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

România şi Serbia au semnat un protocol privind statutul minorităţilor

Publicat 15:11 | 01 mart. 2012 // Mapamond, România // 1.134 vizualizări

România şi Serbia au semnat joi, la Bruxelles, un protocol privind statutul minorităţilor din cele două ţări, după ce partea română a solicitat în reuniunea de marţi a Consiliului Afaceri Generale (CAG) semnarea cât mai rapidă a unui astfel de document.

Potrivit unor surse europene, documentul a fost semnat de ambasadorul României la Uniunea Europeană, Mihnea Motoc, şi de ambasadorul Serbiei la UE, Roksanda Nincic.

În cursul acestei zile, chestiunea va fi discutată de preşedintele Traian Băsescu cu liderii celorlalte state membre ale UE, în condiţiile în care la Consiliul European ce începe joi seară se aşteaptă ca Serbia să primească statutul de candidat la aderarea la UE.

La reuniunea CAG din urmă cu două zile, România a prezentat o declaraţie în care se subliniază necesitatea unor rezultate concrete şi rapide în legătură cu semnarea protocolului privind statutul minorităţilor din cele două ţări (România şi Serbia – n.red.), cât şi implicarea Comisiei Europene şi a Înaltului Reprezentant al OSCE pentru minorităţi naţionale în monitorizarea eforturilor Belgradului pentru respectarea principiilor protecţiei minorităţilor în conformitate cu standardele UE. Consiliul UE a încurajat Serbia să continue aplicarea tuturor acordurilor convenite până la această dată.

Agerpres

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!