Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Florin Constantiniu – un reper moral pentru România

Publicat 19:51 | 22 apr. 2012 // Accente Info, Cultură, Opinii, Radar, România // 1.192 vizualizări

S-a stins pe când preoţii din România se pregăteau pentru Marele Prohod. Veneau credincioşii la Aer. Sigur, nu e nimic patetic aici. Este doar o coincidenţă, o întâmplare.
Ţăranii mei de la Crăieşti cred însă că omul care moare în Vinerea Mare merge în Rai. O fi sau nu adevărat nu ştiu, însă Profesorul nu era un bigot.

L-am cunoscut prin 1980, pe când credeam că nu mai poate nimeni vorbi omeneşte despre politica internatională. Şi atunci l-am ascultat prima data pe Florin Constantiniu. Era un spirit viu, delicat, extrem de modest, cu un fin simţ al umorului.

Mai târziu, după asasinarea lui Ceauşescu, am avut bucuria să-l pot invita de câteva ori la o emisiune despre calvarul deportării românilor din Basarabia. Era un împătimit al istoriei. Se vedea la el bucuria comunicării adevărului la care ajunsese prin confruntarea arhivelor britanice, americane, franceze şi sovietice.

În preajma invaziei americane din Irak, Profesorul a fost invitat la televiziunea lui Sorin Ovidiu Vântu. Adversarii lui de dialog erau Savonarola şi Emil Hurezeanu.

Cei doi voiau să ne convingă pe toţi cât de oportună este cotropirea Bagdadului pentru înlăturarea lui Saddam Hussein care avea arme nucleare, biologice şi chimice.
Urma apoi ca americanii să instaureze democraţia de tip occidental pe malurile Tigrului.
Cu tancurile, cu rachetele, dar o făceau.

Profesorul înţelegea perfect ce înseamnă enunţul arogant al lui George W. Bush: “Organizaţia Naţiunilor Unite este irelevantă”. El ştia ce efecte a avut pentru lume eşecul de la Liga Naţiunilor din perioada interbelică.
De aceea, Profesorul cerea respectarea normelor de drept international. Unde ajungem altfel.
A trebuit să suporte zâmbete superioare şi rânjete dispreţuitoare, cu subânţelesuri multiple: lasă, domne, că noi ştim ce trebuie făcut, eşti depăşit, nu înţelegi?

Iar în final, Profesorul a încheiat aşa: “Mă rog la Dumnezeu ca America să fie învinsă. Şi cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că vor fi mai puţini morţi”.
Florin Constantiniu credea în “cealaltă Americă”, acolo unde oamenii au cultul respectului dreptăţii.

Peste câteva zile, l-am rugat să vină la emisiunea noastră şi să spună tot ce gândeşte despre invazia din Irak. “Vă rog să mă iertaţi, dar am hotărât să nu mai ies la nicio televiziune. M-au umilit cumplit…”
Inutil am mai încercat să-l conving că există şi “cealaltă Românie”, care trebuie să audă vocile autorizate ale ţării.

America nu a fost înfrântă în pustiul Babilonului. Soldaţii lui Saddam au ieşit în şlapi din tranşee şi au pupat mâinile agresorilor. Irakul cel căptuşit cu arme nucleare s-a prăbuşit rapid. Saddam a murit spânzurat ca în Evul Mediu şi ţara lui este pe marginea prăpastiei. Nu mai ştie nimeni câţi arabi au murit.
Cine să-i mai numere? Ei şi aşa nu ştiu ce este democraţia.
În schimb, au murit 4404 militari americani în Irak. Alţii 1924 au sfârşit tragic în Afganistan.
Caporalul Aaron Faust a murit pe 15 aprilie, chiar în ziua de Paşti, în provincia Helmand, din Afganistan. În timpul luptelor cu talibanii.
Tânărul era din Louisville şi avea 22 de ani.

Înaintea invaziei din Irak, CNN anunţa că Pentagonul a adus 3000 de sicrie la baza aeriană NATO de la Aviano, din Italia.
S-a înşelat.

Profesorul însă a intuit corect ce va însemna invazia americanilor din Irak. El nu ştia însă că Nepotu Mătuşii Tamara avea pariul lui cu NATO şi că mârâia la oricine încerca să scrie adevărul despre “Operation Iraq Freedom” sau despre “Operation Enduring Freedom”.

Un director de ziar, servil până a obţinut postul de sonsul general, a ordonat să se publice în foaia lui un sondaj de opinie, în care au fost inversate datele: rezulta că 75% din români aprobă invazia din Irak.
Eram nişte nărozi, nişte criminali! Ştiu acest lucru fiindcă am fost de faţă când i-a cerut unui coleg în plină şedinţă de redacţie să mutileze informaţia.

Dacă Profesorul se va întoarce peste 100 de ani şi va citi prin arhive datele acelui sondaj de opinie, oare ce concluzii va trage despre noi? El ştia să citească însă adevărul chiar şi din arhivele sovietice.

“Florin Constantiniu era cel mai strălucit istoric al acestui ceas în România”, a spus academicianul Răzvan Theodorescu, în ziua când a aflat de moartea colegului său. I-a scăpat un mare adevăr, “drrragă prrrietene”!

Într-un excelent interviu acordat lui Ion Longin Popescu, Profesorul nu a iertat pe nimeni.
Merită un citat mai amplu pentru cei care nu au citit încă:
“Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut – indiferent de partid – nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele” pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn. Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura „opera” nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic.
Din nefericire, am rămas un popor de ţărani – spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia – leagănul democraţiei – sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee.
Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii.
Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români.
Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari?”

Adrian Năstase şi-a amintit cum l-a cunoscut pe Profesor:
“Au trecut mai mult de 30 de ani de atunci, dar îl păstrez în memorie pe Florin Constantiniu cu zâmbetul său etern, cu o anumită maliţiozitate, dar împărţind cu prietenii generozitate şi căldura complicităţii intelectuale”.

Fireşte, eu nu ştiu ce “ghiduşii spirituale” putea să schimbe Adrian Năstase cu un om de înălţimea morală a lui Florin Constantiniu, cel care a scris “O istorie sinceră a poporului român”.

Istoricul nu a iertat pe nimeni fiindcă pe toţi i-a cântărit cu aceeaşi tară a interesului national.

De aceea, nici ei nu l-au suportat pe el: niciun partid politic, nici din Opoziţie, nici de la Putere, nu a trimis măcar un activist de rang inferior la Cimitirul Ghencea.
Nicio televiziunea nu a făcut măcar o scurtă prezentare onestă a acestui om.
Iar vuvuzelele mogulilor ne-au “informat” cum îşi petrece Paştele la puşcărie Bercea Mondialu.
Era supremul supliciu pentru sensibilitatea publică a românilor.

Viorel Patrichi
Pentru Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!