Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Sărbătorim fermoarul lui Gideon Sundback!

Publicat 07:26 | 24 apr. 2012 // Şi altele..., Ştiinţă // 925 vizualizări

Google îi consacră un loggo special lui Gideon Sundback, omul care a a avut o contribuţie importantă la apariţia fermoarului modern.

Inginerul electrician american de origine suedeză s-a născut acum 132 de ani, la 24 aprilie 1880, la  Ödestugu Parish (d. 21 iunie 1954).

Fermoarul a fost inventat în 1851 de către Elias Howe. Acesta a patentat un instrument cu numele „automatic, continuos, clothing closure”, care semăna cu fermoarul din ziua de azi, însă nu se închidea foarte bine, scrie „România liberă”.

Americanul Whitcomb Judson a pus la punct un fermoar care rămânea închis şi a patentat noua invenţie sub numele de „clasp locker”, în 1891. În 1913 el a patentat o variantă îmbunătăţită a fermoarului, denumit „hookless fastener”.

În sfârşit, în 1914, Gideon Sundback a inventat o variantă mai bună a fermoarului lui Howe – „hoockless fastener no.2”, prima versiune a fermoarului care seamănă cu fermoarele din ziua de astăzi, cu dinţi care se întrepătrund.

Gideon Sundback a patentat, de asemenea, şi cheia de fermoar cu blocare.

La început, fermoarele lui Gideon Sundback au fost folosite la cizme şi pungile cu tutun.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!