Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Tristeţe de Florii?

Publicat 01:25 | 08 apr. 2012 // Opinii, Radar, Spiritualitate // 1.510 vizualizări

„Toţi purtăm o parte din vina care a lovit pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat

sfatulparintilor.ro

Ştirea că Iisus se află nu departe de Cetatea Sfântă i-a determinat pe mulţi dintre cei care veniseră de Paşti la Ierusalim să meargă în Betania pentru a-L vedea pe Iisus, dar mai ales pe Lazăr cel înviat.

Ecoul acestei minuni se răspândise repede în împrejurimi. Să învieze cineva al cărui trup intrase deja în putrefacţie, nu se mai auzise.

Se puneau întrebări, se căutau explicaţii, se cerceta genealogia acestui profet; se descoperea că era urmaş al lui David, împăratul.

Aşa se face că a doua zi, aflând că Iisus intră în Ierusalim, o mare mulţime de oameni, cuprinsă de un entuziasm de nedescris, îl primeşte ca pe un veritabil rege.

Ucenicii îi aşterneau pe cale veşmintele lor, mulţimile rupeau din copaci ramuri verzi, copiii îl aclamau cu bucurie. Din toate părţile se auzeau aclamaţii: „Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului, împăratul lui Israel!”.

Pr. dr. Stelian Tofană

Era un amănunt menit să fie unul dintre semnele recunoaşterii lui Mesia. Intrarea Sa în Ierusalim fusese profeţită încă de pe vremea lui Zaharia. Cuvintele profetului se împlineau acum: „Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zah. 9, 9).

Era cea din urmă intrare a lui Iisus în Ierusalim înainte de Patima şi Învierea Sa. A fost cu adevărat o intrare triumfală!

Din punctul de vedere al activităţii pământeşti, acest mod de manifestare a mulţimii a însemnat apogeul acesteia. Aceasta avea un profund mesaj spiritual, însemnând recunoaşterea lui Iisus ca Mesia şi ca Împărat al păcii, vestit astfel de prooroci.

Acesta este şi motivul pentru care Mântuitorul acceptă, de data aceasta, înainte de preaslăvirea Sa prin Patimi şi Înviere, aclamaţiile mulţimii.

În mijlocul acestui entuziasm general, cineva era trist şi abătut. Era tocmai Acela căruia îi erau adresate toate aceste osanale: Iisus.

Evanghelistul Luca este singurul care înregistrează această stare sufletească a Mântuitorului: „Şi când s-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta!”

Iisus mergea printre mulţimea zgomotoasă, dar se pare că nu o auzea. Privea dincolo de ea, la cele ce aveau să se întâmple peste câteva zile în Ierusalim, când în loc de „Osanale” aceeaşi mulţime va striga, în curtea lui Pilat: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”

El vedea înainte cum unul dintre ucenici îl va vinde, cum altul se va lepăda de dânsul, cum toţi Îl vor părăsi. Înaintea Lui era prezentă toată suferinţa ce-L aştepta în Ierusalim: procesul, batjocorirea, condamnarea la moarte, bătăile, cununa de spini, şi-n cele din urmă moartea amară pe cruce. Iată motivul pentru care era trist!

Dar tristeţea Sa era amestecată cu lacrimile. Plângea pentru cetate, care L-a refuzat, dar şi pentru neamul Său, care avea să piară pentru necredinţa lui.

Într-un alt context, constatarea Mântuitorului este cât se poate de amară: „Ierusalime, Ierusalime! De câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar tu n-ai voit”.

Pedeapsa pentru împotrivire şi necredinţă era acum deasupra lor. De aceea, Iisus prevesteşte sfârşitul cetăţii: „Veni-vor peste tine zile când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt întru tine. Şi nu vor lăsa întru tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale”.

De Florii, creştinii de pretutindeni sărbătoresc intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim. Precum locuitorii de odinioară ai cetăţii lui David, ne bucurăm de acest praznic, purtăm ramuri de stâlpări în mână, cântăm imnuri de biruinţă.

Dar oare câţi dintre noi am cunoscut cu adevărat vremea „cercetării” noastre de către Iisus?
Am dat în trecut şi dăm oare în prezent mai multă ascultare chemării lui Iisus decât evreii de demult?
Sau ne găsim în aceeaşi osândă, în aceeaşi încrâncenare, în aceeaşi orbire sufletească, într-o falsă încredere în legi şi tradiţii, într-o falsă evlavie, în aceeaşi nestatornicie în a opta constant pentru Iisus, precum mulţimea entuziastă care L-a aclamat trecător în drumul Său spre Ierusalim, dar I-a cerut crucificarea, în acelaşi Ierusalim, doar peste câteva zile?

Drumul izbăvitor al patimilor şi al morţii n-a fost bătătorit de Iisus doar pentru oamenii timpului Său, ci şi pentru noi.
Profetul Isaia ne spune lămurit acest lucru: „El a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra Sa. El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat”.

Actualizate, cuvintele profetului ne responsabilizează pe fiecare în parte.
Toţi purtăm o parte din vina care a lovit pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Mergând mai departe cu reflecţia, putem spune chiar ceva mai mult: autorii batjocoririi, suferinţei şi morţii lui Iisus n-au fost doar cărturarii, fariseii, Sinedriul iudaic ori guvernatorul Pilat, ci noi, fiecare în parte.

Aceste gânduri trebuie să ne stăpânească mintea şi inima toată viaţa, dar mai cu seamă în Săptămâna Patimilor, care urmează.
Toate cele auzite în această săptămână nu fac parte dintr-un spectacol dramatic, al unui timp trecut, ci din viaţa reală, prezentă, a angajării noastre creştine.

Pr. dr. Stelian Tofană,
profesor la Catedra de Noul Testament, Facultatea de Teologie Cluj-Napoca

Ziarul Lumina

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!