Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Ioan Scurtu, despre modul în care este privită anexarea Basarabiei de către marile puteri

Publicat 00:41 | 18 mai 2012 // Cultură, Mapamond, România // 1.156 vizualizări

Profesorul Ioan Scurtu:

“Decizia de a evoca un asemenea moment istoric vine în contrasens cu ceea ce se întâmplă acum cu istoria. În liceele din România, nu se mai predă istoria românilor de câţiva ani buni. S-a introdus un obiect anodin, care se numeşte “Istorie”.

Pe baza noii legi a educaţiei, care nu ştiu dacă face educaţie, istoria a ajuns în urma unor materii, cum ar fi sportul şi are o oră pe săptămână.

La 1812, Imperiul Otoman a cedat un teritoriu care nu-i aparţinea. Moldova, la fel ca Ţara Românească, nu făcea parte din Imperiul Otoman. Erau state cu autonomie şi organizare proprie.

Pacea de la Bucureşti a fost şi rezultatul unei înţelegeri cu marile puteri, îndeosebi cu Franţa. Noi avem un mare respect pentru Napoleon Bonaparte pentru modernizarea Franţei, a Europei, dar el nu a fost un prieten al poporului român. El a folosit ţările române ca monedă de schimb cu Rusia, pentru liniştea proprie.

Istoria a fost scoasă din şcoală şi pentru că ea nu trebuie să fie o carte de învăţătură. Pentru că ar trebui să facem o comparaţie între cei care s-au aflat în fruntea românilor în 1918 şi cei din 1989 şi după.

Situaţia din 1918 nu era cu nimic mai bună, decât cea din 1989. România era ocupată în proproţie de două treimi, o situaţie dramatrică şi au fost totuşi lideri politici români, care şi-au asumat răspunderea şi au realizat marea unire, începând cu unirea Basarabiei. Cum putem vorbi de generaţia de la 1989?

Eu am obligaţia de istoric să mai fac o constatare: modul în care este privită anexarea Basarabiei de către marile puteri. Se ştie că, la 23 august 1939, Pactul Molotov-Ribbentrop, în anexa secretă, articolul 3, preciza că Uniunea Sovietică manifestă un interes deosebit pentru Basarabia, în timp ce Germania nu manifestă un asemenea interes. Şi că, pe această bază, la 26 iunie 1940, sovieticii au trimis acea notă ultimativă, urmată de cea din 28 iunie.

Trebuie să subliniez că, în cadrul negocierilor de la Coaliţia Naţiunilor Unite, reprezentanţii Statelor Unite şi Marii Britanii nu numai că au acceptat şi au ratificat pactul Molotov-Ribbentrop în ceea ce priveşte România, dar, mai mult decât atât, au ratificat şi ocuparea nordului Bucovinei, care nu era precizat în Pactul Molotov-Ribbentrop.

S-au adoptat şi acte oficiale în acest sens. În Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, între România şi Coaliţia Naţiunilor Unite, se arată că graniţa româno-sovietică este cea conformă Convenţiei româno-sovietice din 28 iunie 1940.

Se ştie însă bine că nu a fost nuicio convenţie atunci. Au fost două note ultimative, urmate de intervenţia militară sovietică. În Tratatul de pace din 10 februarie 1947, se spune că “în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940″.

Nu a existat niciun acord. Iată cum aceste mari democraţii occidentale au calificat în fond raptul teritorial la care ne referim.

Eu sunt de acord să condamnăm politica Rusiei, a Uniunii Sovietice, fiindcă a fost o politică de distrugere a fiinţei naţionale a românilor.
Însă nu pot să nu observ că, după dezagregarea Uniunii Sovietice, partea de nord a Basarabiei, inclusiv nordul Bucovinei, inclusiv sudul Basarabiei, au fost cedate Ucrainei. Care, pe deasupra, a mai obţinut şi Insula Şerpilor, ce nu era prevăzută în Tratatul de pace. România era ocupată de trupele sovietice.

Nu ştiu, oare numai pentru că se doreşte integrarea Ucrainei în UE, noi nu putem să spunem această realitate că teritoriile respective se găsesc acum în Ucraina şi că ea trebuie să ni le retrocedeze? Şi că nu trebuie să le cerem de la Rusia?

În legătură cu Ion Antonescu, despre el se discută numai prin prisma atitudinii lui faţă de evrei, problema Holocaustului. Dar nu se subliniază faptul foarte important că el a dus un război de eliberare naţională, că el a socotit că opera de refacere a graniţelor din 1918, prăbuşite în 1940, prin ocuparea nordului Transilvaniei de Ungaria, a sudului Dobrogei de către Bulgaria, a nordului Bucovinei şi Basarabiei de către URSS, trebuie să înceapă cu şansa cea mai mare, şi anume eliberarea teritoriilor din est, fapt pe care l-a realizat.

Ca atare, cred că a discuta unilateral despre Antonescu nu este corect din punct de vedere istoric şi naţional. De aceea, cred că ar fi corect să nu se spună “participarea României la războiul antisovietic”, cum se spunea înainte de 1989, “la războiul criminal anti-sovietic”, ci “participarea României la războiul de eliberare a Basarabiei şi a Bucovinei”. Fiindcă aşa a fost.
Istoricii, aşa cum au ajuns ei nesocotiţi, îşi vor face datoria.

Este mai important să vorbeşti la televizor despre nu ştiu ce borfaş sau despre nu ştiu care individă care şi-a pus silicoane, decât despre istoricul Florin Constantiniu, care nu şi-a găsit loc în Cimitirul Belu, în rândul academicienilor. Şi a fost înmormântat undeva la margine de Bucureşti.

Eu am iniţiat şi am publicat în 1994 o istorie a Basarabiei de la începuturi până în prezent, care a apărut în cinci ediţii, la cinci edituri diferite, inclusiv la Chişinău şi în limba rusă.”

Opinie exprimată de profesorul Ioan Scurtu în cadrul dezbaterii „200 de ani de la primul rapt al Basarabiei de către Rusia. Impactul lui asupra istoriei românilor”, găzduită la 16 mai 2012 de Parlamentul României şi organizată de Comisia pentru Românii de Pretutindeni a Senatului României, Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni şi Consiliul Naţional al Reîntregirii, în parteneriat cu Platforma Civică “Acțiunea 2012” şi Consiliul Româno-American.

A consemnat Viorel Patrichi: Două sute de ani de la pierderea Basarabiei

Elldor.Info

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!