Viaţa ca un fluture
Două fete au fost duse de tatăl lor în casa unui înţelept. Acesta dorea ca ele să aibă parte de o educaţie aleasă.
Într-o zi, una din ele s-a hotărât să-l înşele pe înţelept. A prins un fluture şi i-a spus surorii sale:
– O să ascund fluturele în mâinile mele şi o să întreb înţeleptul dacă e viu sau mort. Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile şi îl voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e viu, îl voi strânge şi îl voi strivi. Şi astfel orice răspuns va avea, se va înşela!
A mers în faţa înţeleptului şi i-a spus:
– Am aici un fluture. Spune-mi, înţeleptule, e viu sau mort?
Înţeleptul a surâs şi a spus:
– Depinde de tine, fiindcă e în mâinile tale!
Aşa este şi viaţa noastră. Nu trebuie să învinovăţim pe nimeni când ceva nu merge bine. Noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu. Viaţa noastră e în mâinile noastre. De noi depinde să alegem ce vom face cu ea.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
care-i pontul ştirii???
Rândurile de la urmă, bineînţeles: „Nu trebuie să învinovăţim pe nimeni când ceva nu merge bine. Noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau nu. Viaţa noastră e în mâinile noastre. De noi depinde să alegem ce vom face cu ea.”