Bulgaria: 18 răniţi şi trei dispăruţi în explozia de la depozitul de muniţii (foto)
Trei persoane sunt date dispărute, iar 18 sunt rănite, în urma exploziilor produse la un depozit de muniţii militare din centrul Bulgariei, lângă oraşul Sliven, în după-amiaza zilei de 5 iunie.
Bilanţul oficial a fost anunţat de vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Ţvetan Ţvetanov, relatează Agerpres.
Incendiul de la depozit a provocat o explozie puternică. Aceasta, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pâmântului de la Sofia, a fost resimţită ca un cutremur cu magnitudinea de 1,5 grade.
Aflat la faţa locului, ministrul bulgar a declarat că, deşi exploziile continuă, o maşină blindată a armatei va intra în zona incidentului pentru a căuta persoanele dispărute.
Şapte dintre cei 18 răniţi vor rămâne în spital, doi fiind în stare gravă. Restul au leziuni uşoare şi s-au întors deja acasă.
Autorităţile au trecut la evacuarea celor 600 de locuitori ai satului Gorno Alexandrovo, situat nu departe de depozit. Potrivit unui oficial local, o mare parte dintre locuitorii au părăsit singuri localitatea, în timp ce restul de circa 100 au fost evacuaţi cu trei autocare ale primăriei. Oamenii sunt cazaţi la şcoala din satul vecin, Blateţ.
Conform datelor oficiale, în Bulgaria există între 45 şi 50 de mii de tone de armament din timpul Tratatului de la Varşovia, precizează Agerpres.
Potrivit unor foşti militari însă, cantitatea reală a armamentului vechi este de 3-4 ori mai mare.
Ultimul incident similar a avut loc în anul 2008, când au explodat câteva depozite de armament în zona capitalei Sofia. Acel incidentul nu s-a soldat cu victime.
Comentarea e interzisă