Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Cerşetori români, atacaţi cu bâte de zeci de tineri într-o clădire abandonată din Austria

Publicat 01:19 | 11 iun. 2012 // Mapamond // 987 vizualizări

styleshine.ro

Aproximativ 20 de tineri înarmaţi cu bâte au atacat cerşetori romi de origine română adăpostiţi în incinta unei foste fabrici din oraşul austriac Salzburg.

Cei 20 de tineri au pătruns cu forţa în clădirea părăsită pentru a-i ataca pe cerşetorii care locuiesc ilegal acolo, relatează site-ul de ştiri AustrianIndependent.

Poliţia nu a oferit detalii despre motivul altercaţiei, dar a confirmat că în Austria au venit numeroşi imigranţi care practică cerşetoria, în special români.

Tinerii au spart cu pietre geamurile fostei fabrici şi au pătruns în interior, atacându-i cu bâte pe cerşetori. Romii au opus rezistenţă, doi dintre ei fiind răniţi.

Poliţia a iniţiat o anchetă pentru ameninţări, vătămare corporală şi daune produse proprietăţii.
Autorităţile au confirmat că numeroşi cerşetori români locuiesc abuziv în clădiri părăsite din Salzburg.

Mediafax

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!