Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Florile de tei – proprietăţi terapeutice

Publicat 01:11 | 14 iun. 2012 // Elldorscop, Sănătate // 1.961 vizualizări

Din farmacia naturii:
Florile de tei, arsenalul terapeutic al începutului de vară

ziarullumina.ro

Prof. univ. dr. Constantin Milică

Principalele proprietăţi terapeutice care ridică valoarea medicinală a florilor de tei sunt: neurosedative, întăritoare, emoliente, expectorante, sudorifice, decongestive, spasmolitice, hipotensive şi diaforetice. Aceste proprietăţi sunt datorate compoziţiei chimice a florilor de tei.

Lista acţiunilor specifice cuprinde domenii foarte diversificate, ceea ce face ca florile de tei să fie nelipsite din fiecare casă, pentru a fi utilizate atunci când survine o cât de mică dereglare în starea de sănătate a membrilor familiei, de la copii până la bunici.

Pentru a valorifica proprietăţile lor terapeutice, florile se recoltează împreună cu bracteele, se usucă la umbră şi sunt folosite sub formă de infuzii, decocturi, tincturi, siropuri, gargare, inhalaţii, miere de tei sau băi generale (mai ales pentru copii), având efecte favorabile într-o multitudine de afecţiuni.

În primul rând intră afecţiunile pulmonare, respectiv stările gripale, tuse cronică şi convulsivă, răceli, bronşite, astm bronşic, catar pulmonar, cu efect în eliminarea secreţiilor bronşice. Urmează afecţiunile sistemului nervos cu stări de nervozitate, tensiune psihică, isterie, oboseală, emotivitate, depresie cu anxietate, agitaţie nocturnă, insomnii, ameţeli, migrene, dureri de cap până la alergii, prurit, epilepsie şi boala Parkinson.

Mămicile au constatat că la copiii agresivi, nervoşi şi bolnavi de insomnie, cel mai bun remediu constă dintr-o baie caldă, la 35-37oC, făcută timp de 15-20 minute, în care se toarnă 3 litri de infuzie cu 500 g flori uscate de tei.

Pentru persoanele cu insomnii şi hiperexcitabilitate nervoasă se aduc în dormitor câteva ramuri înflorite de tei sau se umple perna cu flori de tei, asigurându-se un somn liniştit şi odihnitor. Înainte de culcare este indicat să se ia o lingură cu macerat din flori de tei în miere de albine care ajută la echilibrarea stării nervoase astfel că în ziua următoare se va asigura o dozare conştientă a eforturilor fizice şi intelectuale.

Ceaiul de tei este nelipsit din tratamentul bolilor cardiovasculare, mai ales în hipertensiune arterială, palpitaţii şi extrasistole; prin efectul de fluidizare a sângelui acţionează benefic în ateroscleroza coronariană şi în circulaţia periferică (flebite, tromboze, embolii).

În afecţiunile digestive, infuzia din flori de tei este foarte utilă în colecistite, dischinezie biliară, indigestii, tonifierea stomacului, constipaţii, intoxicaţii şi hemoroizi.

Sub formă de gargară sau inhalaţii zilnice cu infuzii din flori de tei se utilizează cu succes în stomatite, amigdalite, faringite şi laringite.

Ziarul Lumina

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!