Militari germani inspectează Armata Naţională a Republicii Moldova
Un grup de inspectori din cadrul Centrului de verificare al Forţelor Armate ale Germaniei efectuează, în perioada 12-15 iunie, o inspecţie de instruire în Armata Naţională a Republicii Moldova, conform Tratatului cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa (Tratatul FACE/CFE).
”Scopul acestei vizite este de a instrui specialiştii Armatei Naţionale în ce priveşte condiţiile de implementare ale prevederilor tratatelor şi convenţiilor internaţionale în domeniul controlului armamentului, ratificate de Republica Moldova”, a declarat maiorul Ion Pruteanu, specialist în cadrul Direcţiei planificare strategică a marelui Stat Major al Armatei Naţionale, citat de Serviciul de presă al Ministerului Apărării.
Agenda vizitei cuprinde şedinţe teoretice privind modalităţile de desfăşurare a inspecţiilor potrivit Tratatului FACE, cu accent pe inspectarea tehnicii şi armamentului convenţional. De asemenea, inspectorii germani vor verifica armamentul convenţional în Brigada de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare”.
Tratatul FACE, adoptat la Paris în noiembrie 1990, stabileşte limite legale asupra a cinci categorii de echipament şi armament (tancuri de luptă, vehicule blindate de luptă, artilerie, avioane de luptă şi elicoptere de luptă) şi prevede efectuarea unui schimb de informaţii şi notificări detaliate, precum şi inspecţii inopinate în unităţile militare ale statelor participante.
Tratatul FACE a avut ca efect reduceri semnificative ale cantităţii de echipament şi armament limitat în toată Europa, menţionează Serviciul de presă al Ministerul Apărării.
Republica Moldova a ratificat Tratatul FACE în iulie 1992. Începând cu anul 2008, Centrul de verificare al Forţelor Armate ale Republicii Federale Germania desfăşoară anual câte o inspecţie de instruire şi verificare în unităţile Armatei Naţionale a Republicii Moldova.
Comentarea e interzisă