Călătorind prin lume: Pallanza, un orăşel elegant din nordul Italiei (foto)
Cu vedere spre Lacul Maggiore, într-o poziţie privilegiată – faţă în faţă cu Arhipelagul Borromeo, orăşelul Pallanza este o localitate elegantă din nordul Italiei.
Pallanza este unul din cele două orăşele din cadrul Primăriei Verbania, provincia Verbano Cusio Ossola.
Localitate veche, de origine romană, datând, conform documentelor istorice, din secolul I d.Hr., este astăzi o staţiune turistică renumită, plină de hoteluri, vile şi parcuri.
Centrul istoric al orăşelului îţi oferă o imagine dublă inedită: pe de o parte, vile luxoase şi elegante, cu grădini de palmieri şi plante exotice, cafenele şi restaurante pline zi şi noapte de turişti, iar pe de altă parte, peisajul fascinant al Arhipelagului Insulelor Borromeo.
Majoritatea turiştilor din Verbania-Pallanza provin din Rusia, Germania, Marea Britanie, Franţa.
Conform datelor Institutului National de Statistică din Italia (ISTAT), în comuna Verbania trăiesc şi muncesc circa 2.800 de imigranţi, dintre care aproximativ 500 provin din România.
Vă propunem să facem împreună o călătorie imaginară în acest loc superb din Italia.
Olga Pârău
Elldor.Info
Comentarea e interzisă