Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Omul nu suferă pentru că Dumnezeu doreşte să se răzbune

Publicat 22:08 | 08 aug. 2012 // Racursiu, Spiritualitate // 1.629 vizualizări

Suferinţa nu este absurdă

Omul nu suferă pentru că Dumnezeu doreşte să se răzbune. Suferinţa nu e o muşcătură a lui Dumnezeu în om.

Ea a luat naştere prin neascultarea omului de El. Astfel, putem spune că în rai omul nu cunoştea suferinţa, ci doar iubirea.

Pentru cei mai mulţi oameni, suferinţa nu are nicio motivaţie spirituală şi de aceea omul nu-i găseşte niciun sens.

A spune că din primirea suferinţei învăţăm să ne smerim, să ne cunoaştem propriile slăbiciuni şi să acceptăm mai uşor slăbiciunile semenilor, că învăţăm să ne sacrificăm pentru semenii noştri precum Hristos s-a jertfit pentru noi, pare absurd.

Uităm că Dumnezeu nu e Părinte de ocazie. El nu face pauze în iubire. Acest lucru înseamnă că dacă omul se uneşte cu Dumnezeu, El îşi asumă suferinţa noastră.

Dar omul, pentru că se vede doar pe sine, vede în suferinţă un atac asupra persoanei. Vede în Dumnezeu o fiinţă care şi-a propus să-l chinuie, să nu-i dea linişte. Şi aşa ajunge să-L creadă pe Dumnezeu ca fiind nedrept.

Am trecut prin suferinţe, dar niciodată nu m-am întâlnit cu un Dumnezeu mânios, duşmănos. Poate aş fi ajuns să-L văd aşa pe Dumnezeu, dacă aş fi încetat să-L iubesc.

Pare nefiresc ca un Dumnezeu care este iubire să mă cheme prin suferinţă către El. Dar nu este aşa. El mă cheamă din diverse situaţii. Iar eu în toate trebuie să dau dovadă că-L iubesc. Aşa că pe Dumnezeu ori îL vrei în toate situaţiile, ori nu-L vrei deloc.

Ştiu, vor veni mulţi şi vor spune că prin apă nu poţi trece decât dacă te uzi. Cu alte cuvinte, e imposibil ca atunci când suferi să nu ai în tine dorinţa de a te revolta.

Însă, Petru merge la îndemnul lui Hristos pe apă. Numai când se îndoieşte, se afundă.

Deci, atât timp cât Hristos mă cheama la El şi prin suferinţă, nu mă simt nedreptăţit, nu mă uit în stânga şi în dreapta să văd ce se întâmplă cu ceilalţi, ci merg spre El.

Nu mă opresc şi nu mă plâng. Ştiu că îndreptându-mă spre El ies biruitor.

„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan, 16,33).

Adrian Cocoşilă
CrestinOrtodox.ro

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!