Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Olga Pârău: Tatăl meu şi OZN-ul

Publicat 22:21 | 19 aug. 2012 // OZN // 1.337 vizualizări

Despre Obiecte Zburătoare Neidentificate (OZN) noi am început să auzim abia prin anii 90.
Odată cu destrămarea imperiului sovietic şi instaurarea unei pseudo-libertăţi, multe teme, tabu până la acea dată, au început să fie discutate.
Lumea era însetată de informaţie, lumea era posedată de o curiozitate nestăpânită, dornică de tot ceea ce îi fusese interzis decenii la rând.

OZN-urile și extratereștrii au devenit în anii 90 unele dintre cele mai interesante subiecte, erau mulţi care citeau tot ce le nimerea sub mână despre aceste făpturi stranii, care păreau tot mai des să ne viziteze, fără a fi invitaţi, îmbarcaţi în mijloacele lor de transport foarte ciudate, deosebite de căruţele, bicicletele, maşinile, trenurile şi avioanele noastre.

Dar erau mulţi și din cei care spuneau că au văzut cu ochii lor aceste făpturi şi farfuriile lor zburătoare, ba chiar au comunicat cu ei, au fost răpiţi şi readuşi pe pământ, pentru a putea fi mărturie vie că mai există şi alte civilizaţii. Să nu credem că suntem unicii stăpâni ai lumii, să ştim că, într-un fel sau altul, suntem supravegheaţi şi în continuare şi să nu uităm că, dacă un lucru nu se vede, sau cel puţin nu tuturor le este dat sa-l vadă, asta nu înseamnă că nu există.

Cam în acea perioadă, într-o dimineaţă de toamnă târzie, când ţăranii puneau la cale ultimele lucrări agricole şi se pregăteau pentru iarna ce urma să vină, aşa cum făcea în fiecare an, tatăl meu a ieşit pe poartă şi s-a îndreptat spre casa lui nănășelu’ Feodor. Aveau de făcut împreună o lucrare, obişnuiau să se ajute între ei, ca să-şi uşureze cumva munca.

Aproape de casa noastră, pe şleau, se afla grădiniţa de copii, spre care la acea oră se îndreptau părinţii cu odraslele lor scumpe de mânuţă, ca să-i lase în grija statului până seara, să poată merge şi ei la serviciu, să-şi câştige pâinea cea de toate zilele.

Tata a trecut pe lângă grădiniţa şi forfota din jurul ei, a mers mai departe, cotind la stânga spre casa nănășelului Feodor. Au sfătuit cam vreo jumătate de oră şi la întoarcere, până să ajungă la cotitură, aude mare gălăgie.

Fără să vadă încă ce se întâmplă, şi-a dat seama că era vorba de un cor de femei, care exclama, se minuna şi în acelaşi timp părea înspaimântat de ceva şi, desigur, un cor de copii care era lăsat de capul lui şi se exprima cum îi era voia.

După ce tabloul imaginat i s-a înfăţişat vederii, şi-a dat seama că a avut dreptate, doar că nu ştia încă ce o fi cauzat această diviziune netă a corpului didactic, pe de o parte, şi cea a discipolilor, pe de altă parte.

Copiii, dincolo de gărduceanul grădiniţei, făceau tot ce le trăsnea prin minte: işi puneau unii altora nisip pe cap, neavând la îndemână şampon ca să-şi facă toaleta podoabei capilare, alţii îi studiau proprietăţile chimice, băgându-l cu pumnişorul în gură, unii se aşezau pe grămada cu nisip şi imitau mersul la oliţă, după care modelau mai bine nisipul ud.

Îndrumătoarele lor, dincoace de gărducean, în drum, adunate grămăjoară, pentru a se susţine moral şi fizic una pe alta, toate cu privirea ațintită spre cer, cu mâna stângă streaşină la ochi, iar cu mâna dreaptă făcând semnul crucii.

Ceea ce provocase toată această situaţie era o pată enormă pe cer, neagră ca noaptea, care se mişca într-o parte şi alta, işi modifica forma, într-un moment era perfect rotundă, apoi se mărea şi căpăta şi altă culoare şi parcă îi creşteau cozi şi coarne.

Hotărât lucru, era o farfurie zburătoare! Extratereştrii au decis, în sfârşit, să facă o vizită şi prin părţile noastre. Concluzia a fost trasă unanim, trebuia doar o confirmare a cuiva care era respectat în sat, a cărui părere era ascultată de oameni şi care se pricepea în ale tehnicii.

O astfel de persoană era tata, care între timp s-a apropiat de femeile pătrunse de frica de Dumnezeu şi de evidenţa farfuriei zburătoare, care în mod ostentativ stătea în cer, de parcă te îndemna la un contact intergalactic.

Cum l-au văzut pe tata, femeile au şi tăbărât cu întrebarea ce le frământa deja de vreun sfert de oră: „Bade Pavele, aşa-i că asta-i o farfurie zburătoare? Îs extratereştrii, nu-i aşa?”.

Tata a ridicat ochii la cer, a mai privit o dată acea pată neagră, în mişcare, enormă de întuneca cerul, a zâmbit şi le-a răspuns femeilor: ”E toamnă, fetelor… Şi păsările călătoare zboară spre ţările calde”.

Olga Pârău
Sursa: Olgaparau.com

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!