Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Viaţa noastră să fie un Tabor

Publicat 14:33 | 06 aug. 2012 // Accente Info, Racursiu, Radar, Spiritualitate // 849 vizualizări

vlsobor.com

Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos
Evanghelia zilei: Matei 17, 1-9

Fragmentul evanghelic de astăzi ne aduce o puternică mărturie despre Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos.

Mântuitorul a urcat pe muntele Tabor împreună cu Apostolii Petru, Iacob şi Ioan.
În timp ce se ruga, faţa Sa a strălucit ca soarele, iar hainele Sale s-au făcut albe ca zăpada.
În chip minunat au apărut profeţii Moise şi Ilie, iar din cer s-a auzit glasul Tatălui ceresc: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit în care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi!”.

Schimbarea la Faţă a fost momentul în care Hristos Mântuitorul şi-a descoperit dumnezeirea şi mesianitatea Sa.
Troparul praznicului aşa mărturiseşte: „arătând Ucenicilor slava Sa pe cât li se putea”, adică atât cât putea mintea lor să înţeleagă. Schimbarea la Faţă ne îndeamnă pe toţi să privim spre Domnul Hristos nu ca spre un simplu învăţător sau prooroc, ci să-L primim şi să-L urmăm ca pe Fiul lui Dumnezeu.

Să facem din viaţa noastră un Tabor unde Domnul Hristos să aducă lumină şi pace în sufletele noastre.

Schimbarea la Faţă a Domnului – 6 august, stil nou; 19 august, stil vechi

Pr. Dumitru Păduraru
Ziarul Lumina

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!