Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Nicolae Timofti va rosti un discurs şi va răspunde la întrebările deputaţilor din APCE

Publicat 15:05 | 02 oct. 2012 // Politică, Republica Moldova // 833 vizualizări

anagutu.net

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va participa miercuri, 3 octombrie, la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la Strasbourg.

Şeful statului va ține un discurs și va răspunde la întrebările parlamentarilor Consiliului Europei, anunţă Serviciul de presă al Preşedinţiei.

De asemenea, Nicolae Timofti va avea la Strasbourg o serie de întrevederi: cu președintele APCE, Jean-Claude Mignon, cu Secretarul general al CoE, Thorbjorn Jagland, cu președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, cu președintele Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Nicolas Bratza, cu comisarul pentru Drepturile Omului, Nils Muiznieks, și cu raportorii Adunării Parlamentare a CoE pentru Republica Moldova, Lise Christoffersen și Piotr Wach.

În perioada 1-5 octombrie, la Strasbourg are loc sesiunea de toamnă a APCE.
Potrivit deputatului PL Ana Guţu, membru al delegaţiei moldovene la APCE, printre cele mai importante rapoarte care vor fi prezentate în cadrul sesiunii se numără “Funcționarea instituțiilor democratice în Federația Rusă”, “Pentru alegeri mai democratice”, “Drepturile omului și politica externă”, “Dreptul la alegerea educației”, “Dezbatere de actualitate pe marginea cazului Ramil Safarov”, “Alegerea judecătorilor la CEDO din partea Republicii Moldova și Croației”, “Guvernanța în învățământul superior”, “Importanța constituirii Spațiului European al Învățământului superior și internaționalizarea”.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!