Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului – zi de hram pentru numeroase biserici din Moldova

Publicat 17:47 | 01 oct. 2012 // Mapamond, România, Spiritualitate // 1.845 vizualizări

Acoperământul Maicii Domnului – 1 octombrie (stil nou) / 14 octombrie (stil vechi, Hram la Chişinău)

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare ce datează din timpul domniei împăratului Leon cel Înţelept (886-911).
Într-o noapte de sâmbătă spre duminică, în Biserica “Preasfânta Născătoare de Dumnezeu” din Vlaherne – Constantinopol se oficia Slujba Privegherii. Spre dimineaţă (1 octombrie), Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, împreună cu ucenicul său Epifanie, în timp ce se rugau, au văzut pe Sfânta Fecioară strălucind în lumină, având lângă sine pe Sfântul Ioan Botezătorul şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul, stând între alţi sfinţi şi îngeri.
Acoperindu-i pe credincioşi cu cinstitul ei omofor, Maica Domnului se ruga astfel: “Împărat ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te laudă şi cheamă numele Tău şi unde se face pomenirea numelui meu sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta.
Primeşte-le, Doamne, rugăciunile şi făgăduinţele şi-i scapă de toate nevoile şi răutăţile”.

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, marcată luni, 1 octombrie, este zi de hram pentru mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (Biserica Ortodoxă Română).

În seara zilei de 30 septembrie a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar în dimineaţa de 1 octombrie au fost săvârşite Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi pomenirea pentru cei adormiţi, informează Basilica.ro.

Pelerinii din toată Moldova au luat parte la hramul Mănăstirii Bisericani din judeţul Neamţ, care îşi serbează cele două hramuri: Acoperământul Maicii Domnului şi Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani.

La 1 octombrie îşi serbează hramul şi Biserica “Acoperământul Maicii Domnului” a Mănăstirii Hadâmbu, Biserica “Acoperământul Maicii Domnului” a Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi, Capela „Acoperământul Maicii Domnului” a parohiei „Sf. Împ. Constantin şi Elena” din cartierul ieşean Galata, Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ, precum şi Schitul Oneaga al Mănăstirii Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani.

Ieşenii au sărbătorit şi hramul Mănăstirii Golia din centrul oraşului.

Au îmbrăcat straie de sărbătoare şi biserica din parohia „Acoperământul Maicii Domnului” – Burdujeni, Protopopiatul Suceava, precum şi Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din parohia Bălcăuţi, Protopopiatul Rădăuţi, judeţul Suceava.

“Întrucât majoritatea credincioşilor noştri sunt vorbitori de limbă ucraineană, încercăm să valorificăm acest lucru. La eveniment sunt invitate formaţii cultural-artistice ucrainene din judeţul Suceava. La manifestările dedicate hramului va participa şi Vasyl Nerovnyi, consulul Consulatului General al Ucrainei la Suceava”, a declarat pr. paroh Mihai Marici (Bălcăuţi, Protopopiatul Rădăuţi).

La 1 octombrie îşi serbează hramul şi Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Bacău, unde se roagă în duminici şi sărbători persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!