Teologul român Eugen Maftei – doctor la Sorbona
Sâmbătă, 17 noiembrie, teologul român Eugen Maftei şi-a susţinut teza de doctorat „Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu ca operă de mântuire la Atanasie al Alexandriei”, realizată sub îndrumarea ştiinţifică a prof. dr. Jean-Marie Salamito, la Universitatea Sorbona din Paris, Facultatea de Istorie, Secţia de cercetare istorică a creştinismului.
La eveniment au participat şi alţi profesori de la universitatea franceză, de la Institutul Saint Serge din Paris, precum şi apropiaţi ai proaspătului doctor.
Comisia a evidenţiat faptul că în cadrul activităţii de cercetare, dr. Eugen Maftei a abordat elemente sensibile şi greu accesibile pe care le-a expus într-o manieră clară şi argumentată.
Eugen Maftei este şi doctor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, din Bucureşti, din 24 ianuarie anul acesta.
Drd. Marius Cornel Negrea
Ziarul Lumina
Comentarea e interzisă